
În funcţie de evoluţia situaţiei actuale, pe fondul pandemiei cauzate de noul coronavirus, ar putea fi necesară o nouă trecere la cursurile sau evaluarea online. Aşadar, în cazul unui asemenea scenariu, şcolile din România vor avea nevoie de o infrastructură virtuală adaptată.
În urma analizei situaţiei platformelor educaţionale din unităţile de învăţământ pre-universitar de stat, la nivelul fiecărui judeţ, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a demarat o amplă acţiune de sprijinire a şcolilor care nu deţin platforme educaţionale, astfel încât, dacă va fi cazul, învăţarea online să fie posibilă şi în cadrul acestor unităţi de învăţământ, în condiţii optime.
Astfel, în data de 17 august, zi în care a pornit oficial acţiunea, a fost iniţiată configurarea sistemelor educaţionale gratuite de tip GSuite şi Office 365 în 226 de şcoli din întreaga ţară.
Acţiunea este desfăşurată cu sprijinul echipei de experţi e-learning din cadrul proiectului „Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi” – CRED şi a voluntarilor coordonaţi de „Şcoala de Valori”, fiind posibilă cu suportul tehnic al echipei Eduapps.