Percheziții în Dâmbovița 

1 0

15 persoane fizice şi mai multe firme sunt acuzate de delapidare, complicitate la delapidare, fals intelectual, uz de fals şi fals în declaraţii. 80 de persoane urmează să fie duse la audieri.”Astăzi, 30 iunie 2022, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1, cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pune în aplicare 48 de mandate de percheziţie domiciliară, 80 de mandate de aducere şi 32 de ordonanţe de ridicare înscrisuri la adrese din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Teleorman, Constanţa, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmboviţa, Sibiu, Braşov, Vâlcea, Vrancea şi Gorj, într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunii de delapidare”, anunţă IGPR.Conform sursei citate, la începutul lunii mai 2022, administratorii unui fond privat de pensii, asociat unei unităţi bancare, au sesizat lipsa unor documente justificative pentru operaţiuni de debitare a unor conturi de depozit, în cuantum de aproximativ 22 de milioane de lei. În urma probatorului administrat a reieşit faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de delapidare (726 acte materiale),  complicitate la delapidare, fals intelectual, uz de fals şi fals în declaraţii, fapte ce au fost reţinute în sarcina a 15 persoane fizice, dintre care doi angajaţi din cadrul unei unităţii bancare şi mai multe persoane juridice.Astfel, s-a reţinut că în perioada 2019- 2022, două persoane angajate în cadrul băncii, cu sprijinul unor apropiaţi şi a 7 persoane juridice, şi-ar fi însuşit şi folosit în interes personal suma de 23,5 milioane de lei, din conturile fondului privat de pensii. Debitarea conturilor s-ar fi realizat atât prin transfer direct către conturile bănuiţilor şi ale celorlalte persoane fizice, cât şi prin transfer către conturile unor persoane juridice, sub forma unor plăţi pentru achiziţii bunuri ori servicii fictive.Acţiunea beneficiază de sprijinul mai multor subunităţii de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului, precum şi din partea inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Ilfov, Teleorman, Constanţa, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmboviţa, Sibiu, Braşov, Vâlcea, Vrancea, Argeş şi Gorj.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

La Stadionul „Eugen Popescu” se lucrează pe toate fronturile

Primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan, viceprimarul Monica Ilie și administratorul public Gabriel Boriga au făcut o vizită maraton pe șantierul de la Stadionul Eugen Popescu. Au fost parcurse toate punctele de lucru și trebuie spus aici că se lucrează susținut atât la fosta tribună I cât și la tribuna nouă […]