Modificarea condiţiilor de intrare pe teritoriul Republicii Serbia

Conform noilor prevederi, începând cu data de 15 august a.c., ora 00.00, accesul cetăţenilor străini care intră pe teritoriul Republicii Serbia din România, Bulgaria, Croaţia sau Macedonia de Nord este permis doar cu prezentarea unui test molecular negativ (PCR) pentru infecţia cu COVID-19, nu mai vechi de 48 de ore, efectuat în laboratoare acreditate la nivel naţional.Sunt exceptate de la măsura obligatorie privind prezentarea unui test molecular negativ (PCR) următoarele categorii de persoane:

  • cetăţenii străini care au domiciliul sau reşedinţa în Republica Serbia şi deţin documente valabile în acest sens;
  • membrii echipajelor de transport rutier de marfă aflate în tranzit, dacă durata tranzitului teritoriului Republicii Serbiei nu depăşeşte 12 ore;
  • personalul feroviar al trenurilor cu destinaţie finală Republica Serbia;
  • personalul navigant şi pasagerii aeronavelor care tranzitează aeroporturile sârbe; copiii cu vârsta de până la 12 ani, dacă părinţii, tutorii sau persoanele care îi însoţesc prezintă un test molecular negativ (PCR) pentru infecţia cu COVID-19, nu mai vechi de 48 de ore;
  • personalul diplomatic şi consular acreditat în Republica Serbia şi personalul organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii lor de familie, posesori ai cărţilor de identitate specifice emise de autorităţile sârbe competente.
  • Ministerul Afacerilor Externe continuă dialogul cu autorităţile sârbe şi va comunica public elementele de noutate care vor fi transmise oficial de către partea sârbă.
  • Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Serbia: 00381113670361, 00381113670798 şi ale Consulatului General al României la Vârşeţ:
  • 00381013831099; 00381013831199; 00381013831299, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din

Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Belgrad: 0038163319425 şi telefonul de urgenţă al Consulatului General al României la Vârşet: 00381644584833, respectiv al Consulatului General al României la Zajecar: 00381 692 799 651.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Din 24 august -TeleŞcoala profesorilor

Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în parteneriat cu Televiziunea Română, organizează programul de formare pentru cadrele didactice – „TeleŞcoala profesorilor”.Pe durata a 15 cursuri, cadrele didactice vor avea posibilitatea să parcurgă conţinuturi cu privire la utilizarea platformelor educaţionale pentru susţinerea de lecţii on-line. Tematica abordată vizează funcţionalităţile puse la dispoziţie, în […]