Lumea, condusă de bolnavi (82)

1 0

Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick

Atât din cauza vârstei, cât `i din cauza diabetului, în 1956, ochii generalului de Gaulle au fost afectați de cataractă. Tocmai împlinise vârsta de șaizeci și șase de ani. In urma controlului de specialitate, medicii au decis ablațiunea cristalinului celor doi ochi. La vremea respectivă era o operațiune chirurgicală destul de dureroasă. Timp de câteva săptămâni, de Gaulle a fost într-o stare de apatie maximă, amărât și de faptul că a îmbătrânit prematur. Până la urmă, și-a luat inima în dinți, acceptând să fie operat. După operație, a fost obligat să poarte niște ochelari speciali, cu lentile groase. Cu toate acestea, a refuzat să poarte în public acești ochelari, vrând cu orice preț să ofere poporul imaginea legendară a acelui de Gaulle din 18 iunie 1940. Partea proastă a lucrurilor era că fără acești ochelari nu mai putea vedea clar trăsăturile fețelor interlocutorilor. Distingea doar un fel de umbre.
La un an după intervenția chirurgicală, doctorul Lichtwitz i-a interzis să mai fumeze, ceea ce a scos în evidență cât de grav afectat era, la nivel arterial, din cauza țigărilor. Adevărul este că de Gaulle fuma foarte mult, mai mult de trei pachete de țigări pe zi, de Navy Cut, obicei căpătat din perioada exilului voluntar, în Anglia, la Londra.
Pe mulți, diagnosticul final, stabilit de medici, i-ar fi determinat s-o lase mai moale cu activitatea politică, dar nu a fost cazul lui de Gaulle. Începând cu anul 1958, de Gaulle se comportă de parcă n-ar fi fost bolnav de diabet, de parcă n-ar fi avut probleme cu vederea. Nimeni nu a știut vreodată ce se petrecea cu adevărat în mintea sa. Nu va mai ține cont de boală, chiar dacă aceasta a continuat să-i mineze starea de sănătate. Deși aspectul fizic îi trăda vârsta, boala nu i-a afectat cu nimic mobilitatea intelectuală. În ciuda îmbătrânirii inevitabile a trupului, mintea, gândirea continuau să fie lucide.
Chiar dacă nu le făcea plăcere s-o recunoască, chiar și dușmanii săi politici, până la urmă, au admirat forța sa de muncă: lucra zece ore pe zi, iar când era cazul, dacă se iveau crize sociale, chiar și treisprezece, chiar paisprezece ore pe zi. Acest maraton de lucru îi supunea uneori rezistența fizică și psihică la grele încercări, dar reușea totuși să se refacă destul de repede. Organismul încă îi permitea acest lucru. În cursul primului său mandat de șapte ani, s-a adresat de treizeci de ori poporului, prin intermediul radioului și televiziunii. A discutat cu toți reprezentanții instituțiilor Statului, cu toți primarii Statului francez. Nu i-a scăpat niciunul. I-a ascultat pe toți. A vizitat două mii cinci sute de comune, a efectuat optzeci de călătorii. A primit mii de oameni în audiență, a susținut opt sute de ședințe de consilii, a văzut față-n față cel puțin cincisprezece milioane de francezi. După el, niciun președinte al Franței nu s-a mai putut mândri cu asemenea performanțe.
În timpul primului său mandat, a fost recunoscută inependența Statelor africane, foste colonii franceze. După ce a hotărât că armate va mai sta multă vreme în Algeria, a analizat argumentele pro și contra acestei decizii. Dându-și seama că această ultimă colonie, Algeria, devine o povară financiară prea mare pentru Statul francez, demarează negocierile ce au dus la independența acesteia. Atât în Franța, cât și peste tot în lume, a fost criticat, de unii, dar și admirat, de alții, pentru gestul său de recunoaștere a Chinei populare, pentru atitudinea sa față de Statele din Sud-Estul Asiei, pentru zâmbetele adresate Moscovei. Ziaristul francez Raymond Tournoux, care a scris mai multe cărți despre el, Tragedia generalului, Niciodată să nu spui…, Destinul și frământările unei vieți, publicate în 1967, 1971 și 1974, la editura Plon, mărturisea că de Gaulle, atât cât a reușit să-l cunoască, nu a dovedit niciodată, în materie de politică străină, că ar avea simpatii sau fobii față de o persoană politică sau față de un popor anume. Întotdeauna a evitat sau și-a disimulat sentimentele. Respectând adevărata tradiție diplomatică, neabătându-se deloc de la ceea ce a învățat din propria experiență diplomatică, de Gaulle s-a abținut să aibă sentimente de simpatie sau antipatie, a fost mereu lucid, abil, șiret, a fost mereu conștient, că în politică, mai ales cea internațională, alianțele sunt provizorii, niciodată definitive, motiv pentru care, atunci când a fost nevoie, a modificat termenii unei înțelegerii cu un Stat, la nevoie, pentru interesele Franței, s-a folosit de șantaj, de orice formă de viclenie, pe scurt, a fost un abil diplomat. Sunt foarte, foarte puține situațiile când lucrurile nu au ieșit cum a vrut el. Niciodată nu a uitat nimic, dar a fost suficient de abil pentru a nu face publice nici asentimentele, nici resentimentele. În timpul mandatului său, Franța nu va avea nici prieteni, nici dușmani. Cât a fost de Gaulle președinte, Franța și-a impus interesele personale. În intimitate, de Gaulle îl simpatiza pe Stalin, deoarece a știut, în ciuda tuturor obstacolelor, pe plan internațional, să impună interesele Uniunii Sovietice. De Gaulle era împotriva imperialismului modern, îl combătea, orinde se afla. Nu a putut uita că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fără un motiv anume, Franklin Roo-sevelt nu putea să-l înghită, punându-i tot felul de piedici, în cale. După cum nu a putut uita că totuși, din interes, Win-ston Churchill, l-a susținut mereu. Cu toate acestea, de Gaulle nu s-a dezmințit niciodată. A reușit să rămână vertical, în ciuda presiunilor exercitate asupra sa. A fost o dovadă suficientă că era un mare om de Stat. Educația primită și-a spus cuvântul. Mereu și-a pus curajul, demnitatea personală și ideile politice în slujba independenței și măreției Franței.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. În altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Ziua Națională a Contabilului Român, ediția a XVIII-a

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) – organismul profesional care gestionează profesia contabilă în România – organizează, la 13 iulie a.c., cea de-a XVIII-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român în cele 41 de județe și Municipiul București. Se va sărbători cel mai important eveniment din […]