În PNL Târgovişte nu este loc pentru traseiştii politici „decuplaţi” de la ciolan

Prin intermediul unui comunicat de presă, PNL Târgovişte – preşedinte Aurelian Cotinescu, se raliază deciziei adoptate la nivel central, de a nu primi în rândurile sale traseişti politici, de a nu colabora cu personaje interesate de avantaje şi câştiguri în plan personal. Ca motivaţii suplimentare, aceştia amintesc de „jignirile la care au fost supuşi în Consiliul Local” şi obstrucţionarea proiectelor iniţiate pentru dezvoltarea oraşului.
Comunicat de presă
Organizaţia PNL Târgovişte, este întru totul de acord şi aprobă fără reţineri decizia votată la nivel central şi exprimată cu prilejul lansării candidaturii Preşedintelui Iohannis, aceea de a nu primi în rândurile sale traseişti politici.
Dincolo de motivaţia acestei decizii, exprimată de Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Domnul Ludovic Orban, unul dintre puţinii politicieni liberali, care a avut curajul să se opună făţis înfiinţării USL în urmă cu 8 ani, în plan local avem suficiente argumente pentru a combate orice apropiere dinspre PSD.
Dincolo de ideologiile şi principiile care nu pot fi schimbate peste noapte, avem experienţa unei proaste colaborări în Consiliul Local Targoviste, unde liberalii au fost jigniti şi luaţi în ras de prea multe ori, iar proiectele noastre benefice dezvoltării oraşului au fost obstructionate şi unele chiar blocate, exclusiv pentru câştigul în plan politic.
Am devenit o organizaţie puternică în Târgovişte, construită cu oameni noi, ceea ce ne determină să continuăm pe aceeaşi linie fără compromisuri şi fără să acceptăm migranţi politici care simt că îşi por pierde scaunele şi că vor fi decuplaţi de la banii publici.
Uşa PNL Târgovişte rămâne deschisă tuturor oamenilor de calitate, care vor să facă politică pentru oraşul lor, care nu vânează funcţii ori alte recompense, nu şi celor care îşi vor motiva dezertarea din PSD pe motiv că acest partid nu îi mai reprezintă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Adrian Ţuţuianu, senator Pro România, anticipează ieşirea ALDE de la guvernare

Intr-un comentariu privind situaţia politică actuală şi disensiunile din coaliţia de guvernare, senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte Pro România, a apreciat că , în ALDE, sunt în momentul de faţă două curente de gândire. Unii care vor să rămână la putere, fiind vorba aici preponderent de aleşii locali, şi alţii care […]