CONTROALE PENTRU PROTEJAREA FONDULUI FORESTIER

Poliţiştii au continuat acţiunile pentru protejarea fondului forestier, prevenirea şi combaterea faptelor ilicite în domeniul silvic, în perioada 24-30 iulie 2020, la nivel naţional.
766 de controale au desfăşurat poliţiştii, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Ordine Publică din I.G.P.R., pentru verificarea provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum şi pentru verificarea legalităţii transportului materialului lemnos.
Au fost verificate 203 obiective cum sunt exploatări forestiere, instalaţii de debitat, depozite, târguri, pieţe, oboare şi ocoale silvice.
Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 84 de dosare penale, fiind cercetate 99 de persoane şi au fost aplicate 189 de sancţiuni contravenţionale la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare de 315.000 de
lei.
Ca măsuri complementare, au fost confiscaţi 390 de metri cubi de lemn fără documente legale, în valoare de 130.303 lei.
Au fost înregistrate 9 apeluri care semnalau posibile transporturi ilegale de material lemnos, 3 dintre acestea confir-mându-se în urma verificărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Acţiuni de intervenţie şi activităţi preventive ale ISU "Basarab I" Dâmboviţa

În perioada 27 iulie – 02 august 2020, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa au fost solicitate şi au intervenit la 55 evenimente: 8 incendii la gospodăriile populaţiei (locuinţe, anexe gospodăreşti etc.), 22 incendii de vegetaţie, 9 acţiuni pentru asigurare zonă, […]