Organizaţia PMP Dâmboviţa informează că, duminică, 25 august 2019, în şedinta Colegiului Naţional al PMP, preşedintele Traian Băsescu a prezentat…
Browsing: Politică
Deputatul liberal Cezar Preda a catalogat apropiata vizită a şefului statului în SUA drept o „misiune istorică pentru Preşedintele României,…
Intr-un comentariu privind situaţia politică actuală şi disensiunile din coaliţia de guvernare, senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte Pro România, a apreciat…
Prin intermediul unui comunicat de presă, PNL Târgovişte – preşedinte Aurelian Cotinescu, se raliază deciziei adoptate la nivel central, de…
Senatorul Adrian Ţuţuianu (Pro România), a avut un comentariu extrem de acid vizavi de acţiunea fostului lider PSD Liviu Dragnea,…
Au trecut doi ani de la vizita de lucru efectuată în Dâmboviţa de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflat pe atunci…
Intr-o perioadă în care puţini lideri politici locali îşi mai fac timp să îşi exprime public opiniile şi nemulţumirile, liberalul…
ALDE Dâmboviţa are un nou Birou Politic Judeţean interimar. Este format din preşedintele ALDE Dâmboviţa, Ionel Petre, şapte vicepreşedinţi aleşi…
Chiar dacă nu străbatem o perioadă cu încărcătură electorală, Organizaţia de Femei Pro România Dâmboviţa, coordonată de Cristina Sima, continuă…
„Am fost solicitaţi să dăm votul pentru un proiect de 1,6 milioane de euro, pentru renovarea Stadionului Municipal „Eugen Popescu”.…
Biroul Permanent Judeţean al PSD Dâmboviţa a stabilit, în cadrul şedinţei de vineri, 19 iulie 2019, un calendar intern pentru…
Aurelian Cotinescu, preşedintele PNL Târgovişte, continuă tirul susţinut la adresa executivului primăriei reşedinţei de judeţ, pe care l-a asimilat, astăzi,…
Senatorul Adrian Ţuţuianu, Pro România, a fost de părere că adopterea Codului Administrativ „era o necesitate, dar adoptarea prin ordonanţă…
După implicarea consistentă în obţinerea scorului bun la alegerile europarlamentare de acum două luni, membrele şi activistele Pro România Dâmboviţa…
Şi în comuna dâmboviţeană Cojasca, munca copiilor cu rezultate şcolare remarcabile dar şi a cadrelor didactice care i-au pregătit, a…
Cezar Preda, deputat PNL de Dâmboviţa, a avut şi în sesiunea parlamentară recent încheiată o activitate politică susţinută. În plan…
La Ateneul Român a avut loc ceremonia de închidere a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene – pe care România…
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea caută soluţii pentru a rezolva problemele cu care se confruntă judeţul. În cadrul unei…
Deputatul PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan şi-a prezentat raportul activităţii sale în sesiunea parlamentară ianuarie-iunie 2019. După cum ştim, deputatul Corneliu…
In cadrul conferinţei săptămânale de la PSD Dâmboviţa, deputatul Claudia Gilia a ţinut să facă câteva precizări stric legate de…