Sunt scriitori care reuşesc să ajungă în zonele foarte adânci ale lumii şi ale celor care le locuiesc, sunt acei scriitori care reuşesc să simtă cu toată fiinţa lor acele adâncimi, să le simtă, să trăiască în ele la propriu şi să reuşească să le redea la cele mai înalte dimensiuni şi tensiuni ale lor. Rodul acestor incursiuni, al acestor explorări extreme, se pot vedea uneori în proze atinse şi ele de duritatea acestor căutări, arătând că procesul de pătrundere în acele zone nu este chiar atât de facil şi, dacă reuşeşte, este greu de redat, de arătat în cuvinte tot ceea ce s-a văzut şi ceea ce s-a simţit. Când toate acestea se aliniază, atunci putem să vorbim despre un fel de împlinire a unui autor, a acelui autor care caută această scufundare în profunzimile umanului şi ale visceralului pe care vrea să îl cunoască şi să găsească perla care poate rămâne martor şi care poate completa povestea scrisă mai departe.
Ioan Vişan este unul dintre cei mai profunzi prozatori contemporani, dar şi unul curajos, pentru că nu este lucru uşor să umbli pe acele cărări ale umanului pe care umblă el, pentru că nu este chiar facil să îţi petreci timpul în care îţi foloseşti armele scrisului în cele mai adânci şi în cele mai puţin lăsate (să fie) văzute profunzimi ale umanului din noi.
Aici am înţeles ce-nseamnă să iubeşti doar cu sufletul şi nu cu trupul. E chiar curios că aici nu mă-ncearcă acele poofte păcătoase…
În Secretul fecioarei Lara, scriitorul Ioan Vişan îşi continuă procesul de prospectare a adâncimilor cele mai adânci ale trăirilor, ale simţirilor şi ale încercărilor de înţelegere umane, de exacerbare a lor prin scris, prin acel scris care doare şi care se simte, dar şi de menţinere a unor atmosfere sobre, a unor atmosfere care alimentează fiecare poveste spusă sau simţită, şi o încarcă exact cu acea aură a sobrietăţii scriiturii bine aşezate, bine strunite şi aşezată în pagină. Este un fel de a spune şi de a vorbi despre o anumită artă, artă pe care Ioan Vişan o dezvoltă cu fiecare nouă carte a lui, este vorba despre acea artă pa care o adaptează şi o transformă într-o tehnică proprie de punere în operă, tehnică prin care îşi construieşte cu meticulozitate fiecare univers în care îşi aşază personajele cu vieţile, cu trăirile, cu visele lor. Ioan Vişan îşi conţine povestea scrisă, îşi varsă fragmente ale propriei personalităţi în formele pe care le dă personajelor sale şi, pe parcurs, le amestecă, reuşind un fel de transfer intens de personalitate şi de impunere a procesului de incubare al personajelor sale. Este forma subtilă prin care Ioan Vişan îşi transmite şi îşi propagă trăirile mult încărcate, mult electrizate de-a lungul fiecărei introspecţii redate şi arătate prin scris, prin această formă proprie de evadare, fragment cu fragment, din propriul corp în propriul text.
Simt cum Eu-l meu, dezlipit de vechie gânduri, s-ar dezvolta ca o excrescenţă care mă avertizează că n-aş fi deloc cea care am fost…
Lumile lui Ioan Vişan, acele lumi concepute de el şi locuite de personajele lui, sunt lumi închise, în sensul de unicat, sunt lumi puternic personalizate şi încărcate de ego-ul multiplicat al creatorului lor. Fiecare dintre aceste lumi se aşază firesc lângă celelalte şi completează, tot firesc, universul infinit făcut să fie aşa, fără capăt şi fără posibilitatea de a mai ieşi, de a mai pleca din el.
… magazia mea de amintiri începe să adune şi să conserve, îmi încarcă umerii cum şi-i încarcă albina cupoolen…
Puternic intelectualizată şi locuită de personaje la fel de puternice, Secretul fecioarei Laraeste încă o carte reper din biografia literară a autorului ei, este acea carte locuită de o poveste nefiresc de puternică, de adictivă şi de dornică de a ieşi din tiparele cărţii, de a se revărsa şi de a inunda cu temele sale malurile cititorului său. Secretul fecioarei Laraeste încă o incursiune în cele mai ascunse şi mai greu accesibile pliuri ale fiinţei vii, în cele mai îndepărtate locuri în care sufletul se lasă văzut şi caută să se ascundă, este încă o incursiune în locul cel mai adânc în care un scriitor poate intre, în care poate să vadă şi poate să spună ce a văzut. Această carte este modul prin care scriitorul Ioan Vişan cuprinde lumea de necuprins pe care el o construieşte tenace de-a lungul vremii necuprinsă de timp.
Gabriel Enache
