Îndemnul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Din păcate, azi, rar se mai găseşte o societate care să nu fie împărţită, cel puţin, în două tabere: în cei care pun totul la cale şi cei care habar nu au ce se întâmplă în jurul lor. Trebuie să fii un mare naiv, ca să crezi că furturile sociale care distrug efortul democratic se produc de la sine, fără să fie dirijate din culise.
Multe „plăgi”, care vin azi peste noi, sunt regizate atent din umbra aparenţelor. însăşi ştiinţa generează aproape jumătate din problemele fără soluţii. Dacă ne sperie bolile incurabile sau epidemiile care înspăimântă omenirea, atunci sursa lor ar trebui căutată nu în natură, ci în eprubetele din laboratoarele secrete! De ce? Pentru că cei mai mulţi bani se scot din marile nenorociri, iar cele mai mari averi se strâng din sărăcie. O lume dezechilibrată de groază şi nelinişte e ca o apă tulbure, în care peştii se prind mult mai uşor.
Suma de bani pe care se sprijină echilibrul omenirii este aproximativ aceeaşi ani la rând. Dar, brusc, se declanşează o criză mondială şi, dintr-odată, lumea începe a sărăci, iar banii se mută mult mai repede dintr-un buzunar în altul, di buzunarul celor care devin şi mai săraci, în buzunarul celor care devin şi mai bogaţi.
Ceea ce se vede la suprafaţă e doar o mică parte din ceea ce se întâmplă în interior. Marele meci se joacă nu în lumina relfectoarelor, ci în penumbra din culise. Acolo se pun la cale toate tragediile care zguduie întreaga omenire.
Politicienii cred în puterea care dă prestigiu şi de aceea lovesc necruţător în prestigiul care dă putere. Dacă cineva îndrăzneşte să dezvăluie „adevăruri interzise”, care încep să umbrească pe potenţialii vremii, imediat e pusă în mişcare o adevărată armată pentru a te denigra şi demola mişeleşte.
Foarte mulţi risipesc azi cu mare uşurinţă ceea ce credinţa şi cultura au adunat cu mare greutate. E o strategie a unor forţe diabolice care decid din umbră unde să fie pace şi unde război, unde să fie criză şi unde să fie stabilitate parţială. Ei doar mimează că ţin cont de oameni şi de interesele lor dar pentru ei oamenii au devenit doar nişte instrumente de care se folosesc când vor.
Dacă cei care conduc popoarele şi decid soarta lor, ar face parte din categoria oamenilor credincioşi, cu frică de Dumnezeu, atunci o mulţime de probleme cu care se confruntă azi omenirea ar rămâne de domeniul trecutului. Dar, după cum vedeţi, nu e aşa. Apocalipsa nu e opera majorităţii. Când cei patru cavaleri ai Armeghedonului: războiul, foametea, bolile şi sărăcia, frământă sub copitele lor popoare întregi, e bine să ştii că, i-au scăpat din frâu nu oamenii de rând, ci conducătorii lor – cei de pe scena politică. Ei sunt cei care fulgeră şi tună atunci când omul nemulţumit dă la o parte culisele după care ei îşi ascund mizeria. Nemulţumitul incomodează, dar tocami datorită lui lumea se schimbă, puţin câte puţin în bine.
Oameni buni! Ştiu că nu mai aveţi nici putere şi nici răbdare să mai suportaţi. Dar nu uitaţi că, lângă noi este Dumnezeu. Aveţi încredere în El şi rugaţi-L să ne ajute să avem o viaţă liniştită, iar pe cei despre care v-am vorbit mai sus, să-i lumineze, să-i vadă cu adevărat pe oameni şi să-i sprijine, că-i încurajeze, să-i ajute să reziste în toate problemele vieţii.
Când Ştefan cel Mare şi Sfânt a simţit că Dumnezeu îl cheamă a Sine şi că trebuie să lase urmaşilor un testament, a convocat, Divanul Ţării şi le-a spus cu fermitate: „O ţară este la fel ca o cetate; niciodată nu poate fi cucerită din afară, dacă nu este distrusă din interior. Trufia celor care o conduc este izvorul slăbiciunii şi pierzaniei! Duşmanii ştiu asta foarte bine şi caută să bage cât mai multă dihonie între noi, să ne dezbine… Dacă nu vom fi uniţi, vom pierde totul, chiar şi sufletul, pentru că ei, veneticii, vor dori să devenim ca ei; să ne uităm istoria şi limba, să ne simţim străini în casa noastră… Vă poruncesc, deci, să nu cedaţi nicio fărâmă din moştenirea pe care am primit-o de la Bunul Dumnezeu! Ţara aparţine urmaşilor noştri de azi, de mâine şi dintotdeauna. Nimeni nu are dreptul să facă cu Ţara ce doreşte. Poporul e suveran! El hotărăşte. De aceea vă las moştenire nu Ţara, ci numai datoria de a lupta cu trup şi suflet pentru binele şi libertatea ei.”
Când îndemnul acesta a fost uitat, românii au avut de suferit şi n-au fost capabili să ţină piept răutăţilor.
Am socotit că e bine să ni-l reamintim!