Pe Str. Coconilor, în imediata vecinătate a Curții Domnești, au început lucrările de restaurare a monumentului istoric Poarta Dealu-Vânătorilor. Este un proiect cu două componente, care vizează inclusiv refacerea zonei adiacente. Amănunte a dat primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan, cu prilejul vizitei pe șantier.
„Poarta Dealu- Vânătorilor este un monument care intră într-un amplu proces de restaurare. Lucrările vizează și o parte din Strada Coconilor, practic modificarea integrală a acestei zone și conferirea unei patine istorice. Sunt două proiecte care se desfășoară simultan, unul care vizează efectiv monumentul Poarta Vânătorilor, gestionat și finanțat de Institutul Național al Patrimoniului și de un proiect complementar, care vizează devierea rețelelor de utilități și alte proiecte complementare, care este finanțat de la bugetul Municipiului Târgoviște. Primul proiect înseamnă reconstruirea integrală a monumentului , executarea de lucrări de protejare. Întreaga lucrare va fi făcută cu cărămidă de epocă , deci este vorba despre un proiect de o complexitate destul de mare, dar sunt convins că merită.”
În afara intervenției la monument sunt prevăzute lucrări de refacere a străzii, a pavajului, de amenajare a iluminatului arhitectural, pentru punerea în valoare a obiectivului. Lucrările vor dura cel mult 12 luni și vor schimba mult în bine toată zona.
Potrivit contractului, valoarea totală a investiției este 4.494.717,58 lei (cu TVA), Institutul Național al Patrimoniului realizând achiziția lucrărilor efective de restaurare a monumentului iar Primăria Târgoviște având în sarcină intervențiile conexe, de relocare a utilităților și de reconfigurare a străzii Coconilor.
