Ministerul  Mediului și parteneri săi au demarat Lunii Plantării Arborilor, prin PNRR se vor înființa 56.000 ha de păduri noi

Date:

Luna Plantării Arborilor, marcată anual între 15 martie și 15 aprilie, și înseamnă numeroase acțiuni de împădurire, acțiuni de popularizare și educație forestieră. 

Astfel, la nivelul întregii țări, în campania de împăduriri de primăvară, ce se suprapune Lunii Plantării Arborilor, se va planta circa 20 de milioane de puieți forestieri și va regenera peste 9.600 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, în cursul campaniei de împăduriri de primăvară.

Măsura de investiții din PNRR –  Investiții în noi suprafețe ocupate de păduri inclusiv în păduri urbane și reîmpăduriri – are un buget de 730 milioane de euro și vizează realizarea a 56.000 ha de noi păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice. 

„Luna Pădurii este un bun prilej să recunoaștem beneficiile pădurii pentru noi și mediul înconjurător, dar și un îndemn să  acționăm în spiritul protejării acesteia. Alături de campania de împăduriri lansată de Romsilva, creșterea suprafeței împădurite din țara noastră este susținută și de componenta Păduri şi protecţia biodiversităţii din PNRR, cu un buget de 1,173 miliarde euro. Investiţiile includ cel mai amplu program de împăduriri, prin care vor fi plantate peste 56.700 de hectare de pădure, cel puţin 90 de pepiniere operaţionale noi şi renovate, precum şi  suprafeţe noi de păduri urbane”, a declarat Tánczos Barna.

În această perioadă, sunt deschise două apeluri de proiecte pentru acordarea de sprijin pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduri. Primul apel este „SPRIJIN PENTRU INVESTIȚII ÎN NOI SUPRAFEŢE OCUPATE DE PĂDURI” și are o alocare financiară totală de 500 milioane de euro. Prin cel de-al doilea apel, se acordă finanțare pentru refacerea potențialului forestier afectat de incendii, de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamități naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare și de evenimente catastrofale.

Alocarea financiară totală acordată prin PNRR pentru refacerea potențialului forestier este de 100 milioane de euro. Mai multe detalii, respectiv ghidul, cererea de finanțare si anexele aferente apelurilor pot fi găsite la următorul link: https://pnrr.mmap.ro/ghiduri-paduri-si-protectia-biodiversitatii/

Bugetul total alocat Componentei C2 din PNRR – Păduri și biodiversitate – este de 1,173 de miliarde de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Importanța Cadastrului și Intabulării în Protejarea Dreptului de Proprietate

Cadastrul și intabularea sunt procese esențiale pentru orice proprietar...

Controale intense ale poliției pe drumurile din  Dâmbovița

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au...

Spirit de echipă și lecții de siguranță în cadrul concursului „Prietenii pompierilor”

Baza sportivă din Aninoasa, județul Dâmbovița, a fost gazda...