A fost mărit la 1429 lei/lună pragul pentru compensarea cu 90% a medicamentelor pentru pensionari

Date:

Odată cu majorarea punctului de pensie cu 10%, la 1.586 lei, începând cu 1 ianuarie 2022, pensia socială minimă garantată devine indemnizație socială pentru pensionari, iar suma va fi de 1.000 lei, în creștere cu 200 lei. Strict în ianuarie, statul acordă un ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toți cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei în prima lună a anului.
Potrivit metodologiei, ajutorul financiar să se acordă diferențiat, maximul fiind de 1.200 lei pentru pensionarii sistemului public de pensii și pentru beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special cu venituri mai mici sau egale cu 1.000 lei.
Pentru ceilalți beneficiari ajutorul va fi calculat ca diferență între nivelul de
2.200 lei și nivelul veniturilor cumulate din pensie sau din drepturile prevăzute de actele normative cu caracter special, fiind vorba aici de pensionarii și beneficiarii cu venituri între 1.001 – 1.600 lei inclusiv. Spre exemplu, pentru o pensie de 1.001 lei se acordă un ajutor de 1.199 lei, pentru o pensie de 1.002 lei, ajutorul va fi de 1.198 lei, iar suma acordată va scădea pe măsură ce pensia este mai mare, astfel că pentru o pensie de 1.600 de lei, ajutorul va fi de 600 de lei.
Ajutorul financiar să nu se ia în calcul la stabilirea ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie.
Tot de la 1 ianuarie se ia în calcul pragul mărit pentru compensarea medicamentelor pentru pensionari. Astfel, pensionarii care au venituri sub 1.429 lei/lună pot beneficia de compensarea medicamentelor cu 90%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...