La problemele concrete ridicate de primari, guvernanţii au venit cu angajamente formale

Date:

Primarul Municipiului Târgovişte, Cristian Stan, a participat la reuniunea Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), cu participarea prim-ministrului României, Florin Vasile Cîţu, a ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Attila-Zoltân Cseke şi a ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.
Edilul a avut şi o interpelare prin care a solicitat lămuriri cu privire la câteva probleme importante pentru comunităţile locale, repectiv:

  • Schimbarea mecanismului de echilibrare a bugetelor locale şi diminuarea în anul 2021, prin Legea bugetului de stat, până la suma de 770 lei/an, a cotei minime de finanţare/locuitor alocate de la bugetul de stat, faţă de 830 lei, cât a fost în anul 2020.
  • Necesitatea respectării de către Guvern a prevederilor Legii nr. 1/2011 şi asigurarea în consecinţă a sumelor necesare susţinerii gratuităţii pentru transportul local al elevilor.
  • Necesitatea respectării de către Guvern a prevederilor Legii nr. 1/2011 şi instituirea costului standard pentru creşe, cu asigurarea unei cote de finanţare de la bugetul de stat;
  • Necesitatea asigurării unor finanţări, chiar şi rambursabile, pentru susţinerea cheltuielilor pe care primăriile le au în derularea proiectelor, inclusiv a cotei ce ne revine în cadrul proiectelor europene;
  • Corelarea proiectelor din Programele Operaţionale Regionale 2021-2027 (POR) cu cele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR);
    „Din păcate, în afara unor angajamente formale, nu numai că nu am primit vreun răspuns concret de la înaltele oficialităţi prezente, dar am constatat şi o lipsă evidentă de cunoaştere a celor mai multe dintre problemele pe care le au comunităţile locale”, a concluzionat primarul Cristian Stan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...