
Ca parte a proiectului de modernizare a coridoarelor de transport în Municipiul Târgovişte, au început lucrările pe Strada Gării: „intervenţiile fac obiectul unei investiţii mai ample, finanţate din bani europeni, în cadrul căreia sunt reabilitate străzi în lungime de 5,4 km (bulevardele Mircea cel Bătrân şi Regele Carol, străzile Lt. Stancu ion, Gării, precum şi pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom), vor fi modernizate staţiile de călători, vor fi construite 3 staţii de capăt de traseu, un depou pe strada Calea ialomiţei şi vor fi implementate sisteme integrate de management al transportului public.
Toate staţiile vor fi monitorizate video, vor avea sisteme de informare pe bază de panouri în tehnologie LED, va fi implementat în plus şi un sistem de management flotă, cu aplicaţii multiple.
Cele 3 staţii de capăt de traseu vor fi prevăzute cu sală de aşteptare, info point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilităţi, o cameră mama şi copilul, sistem de ticketing, cel puţin 30 de locuri de parcare, inclusiv pentru taxi şi persoane cu dizabilităţi.
Valoarea contractului de execuţie este de 50.649.225,49 lei”, a precizat primarul Cristian Stan.