
La prima întâlnire cu presa locală după alegerile parlamentare, Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte Pro România, a declarat că acest proiect politic va continua. Liderii partidului sunt conştienţi că lucrurile nu sunt deloc uşoare iar patru ani, adică perioada până la viitoarele alegeri, înseamnă mult. Totuşi, a declarat Ţuţuianu, după discuţii cu aleşii locali ai partidului, cu liderii de filiale şi de la centru, a fost luată decizia de a fi continuat proiectul politic „Pro România”:
„Suntem în situaţia unei echipe de fotbal care a retrogradat din Divizia I în Divizia a Il-a. Asta nu înseamnă că nu avem resurse umane. Avem oameni de valoare iar Victor Ponta este un politician foarte bun.”
Adrian Ţuţuianu a mai adăugat că obiectivul său rămâne acela de a construe o echipă de politicieni tineri pentru bătăliile electorale din 2024.