Lovim ca să trăim

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Omul de azi, atras din ce în ce mai mult de curentul răului care a umplut lumea, a ajunsă să considere păcatul drept situaţie normală şi răul drept bine. Nu vrea să conştientizeze urmările tragice ale păcatului, atât pentru el, cât şi pentru lume. Mulţi au ajuns să spună când greşesc: „Fac asta, dar nu o consider păcat, pentru că nu deranjez pe nimeni. Mă priveşte doar pe mine. Este o chestiune personală”. Este greşeala zilelor noastre, pentru că orice păcat al meu, precum şi orice faptă bună, nu mă priveşte doar pe mine, ci întreaga lume este influenţată de faptele mele. Mulţi vin la spovedanie pentru prima dată în viaţa lor. Şi, în loc să îşi mărturisească păcatele, cum este normal, sunt surprins să aud: „Părinte, nu am făcut nimic, nu am nimic de spus, nu simt să mă apese ceva!”. Iată o pervertire a conştiinţei! Şi asta pentru că ne aflăm departe de Dumnezeu. Cu cât se apropie cineva mai mult de Dumnezeu, cu atât simte răspunderea mai mare pentru faptele sale, se smereşte şi îşi recunoaşte păcatele.
Păcatul este o dezbinare şi o înstrăinare a omului de realitatea vieţii, de ceea ce ar trebui el să fie. Păcatul aduce distrugerea lui şi a celor din jurul lui. Păcatele, depravările, imoralitatea teribilă au depăşit azi toate limitele îngăduinţei, răbdării şi bunăvoinţei lui Dumnezeu. Parcă au reapărut Sodoma şi Gomora! Dar pentru ele a mijlocit Avraam ca să schimbe hotărârea lui Dumnezeu de a le distruge. Pentru noi cine mijloceşte? Încă mai sunt câţiva, puţin cunoscuţi, desconsideraţi, uitaţi într-un colţ de lume care stau cu lumânări aprinse şi imploră mila lui Dumnezeu cu lacrimi în ochi pentru salvarea lumii. Sfinţenia şi rugăciunea lor influenţează întreaga lume. Ei sunt paratrăsnetele rugăciunii. Mai marii lumii de azi au falsul sentiment că ei conduc lumea (desigur, ei au o mare responsabilitate). Şi noi credem adesea că totul depinde în mod absolut de străduinţele şi hotărârile celor mari. Însă se întâmplă lucruri care dezmint această concepţie. O putere tainică, mai tare decât toate sistemele de armament ale ţărilor mari ale lumii, poate să răstoarne totul. Sunt rugăciunile sfinţilor şi ale oamenilor credincioşi. De aceea, cu cât există mai mulţi sfinţi şi oameni credincioşi, cu atât e mai bine pentru lume. Cu cât se roagă mai mulţi, cu atât există o mai mare nădejde spre bine. Lordul Acton spune, într-o notă, că „oamenii nu pot fi făcuţi buni de către stat, dar pot fi cu uşurinţă înrăiţi”. Este vorba de un efect toxic pe care îl au anumite instituţii asupra societăţii de azi, şi care a făcut ca lumea să se înrăiască. S-a creat azi în lume o atmosferă destul de otrăvită, plină de atacuri, răzbunări, injurii, calomnii, scandaluri, tâlhării, violuri şi chiar omoruri. Şi mulţi încurajează această realitate tristă, această „cădere” a oamenilor de azi.
Desigur, veţi zice că „răutatea” lumii de azi este efectul scăderii nivelului de trai, lipsa de protecţie şi altele. Sigur, suntem contaminaţi de o sălbăticie a carierei şi a câştigului care ne desfigurează. Ritmul vieţii de azi nu menajează pe nimeni, şi ne-a furat pacea interioară. Omul de azi a ajuns să fie suma insatisfacţiilor şi a balastrului de ură pe care l-a acumulat. Lovim pentru a trăi şi ne confecţionăm fericirea din plăcarea răzbunărilor.
De ce s-a ajuns aici? De ce oamenii nu mai ştiu să se bucure împreună, nu mai comunică şi nu mai conversează… nu mai zic de cititul unei cărţi bune? Pentru că au uitat de Dumnezeu şi, astfel, omului de azi i s-a pustiit interiorul (sufletul). Nu se poate trăi din amărăciune, calomnie, lovituri şi fărădelegi de tot felul. Valoarea şi viaţa sunt de căutat în cu totul altă direcţie. Fariseii dădeau mare atenţie lucrurilor exterioare şi respectării Legii pe dinafară, dar Mântuitorul Hristos i-a mustrat pentru asta. Să nu fim ca ei!
Aşa cum o uzină se opreşte neputincioasă când se întrerupe curentul electric, tot astfel şi omul încetează să mai fie om. Când întrerupe rugăciunea şi viaţa cu Hristos. De aceea susţinem că numai credinţa în Dumnezeu şi schimbarea condiţiei (din răi în buni) mai poate schimba ceva. Trebuie să redescoperim gustul credinţei, al bunătăţii şi al onoarei, gustul respectului de sine. Tare mă tem că va veni, poate, mânia lui Dumnezeu asupra noastră. Dar, aşa cum odinioară El a spus că nu va pierde Sodoma şi Gomora dacă va găsi zece credincioşi (Facere 18), nădăjduiesc că mai există astăzi zece oameni credincioşi cară să oprească mânia cea pedepsitoare a lui Dumnezeu.
Poţi fi şi tu între ei, dacă îţi schimbi conduita!