Obiceiuri de Ziua Mucenicilor

Ziua de 9 martie, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe cei 40 de Mucenici ucişi în Sevastia, are pentru spiritualitatea populară o conotaţie aparte.
În ziua de 9 martie, în toate comunităţile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat, momentul fiind marcat de respectarea unor interdicţii sau de oficierea unor practici cu caracter simbolic.
După ce, în luna februarie (luna lui Faur), plugul era trecut prin foc de către fierarul (faurul) satului, era reparat, curăţat şi purificat, iar între plugari se încheiau înţelegeri pentru întovărăşire la arat, în dimineaţa acestei zile plugul era scos în faţa casei în mod festiv. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară, presărat cu numeroase obiceiuri.
În cadrul ceremonialului de scoatere a plugului, femeia din casă era principalul protagonist în desfăşurarea practicilor. După aducerea plugului în faţa casei, plugarii, de obicei doi la număr, stăteau cu capetele descoperite înaintea boilor sau a cailor, după caz, iar femeia ieşea din casă având într-o mână traista pentru plugari, iar în cealaltă ţinând un vas cu apă sfinţită, tămâie şi un şomoiog de busuioc. Femeia se apropia de plug şi de carul în care se afla restul atelajelor specifice acestei lucrări agricole, le înconjura de trei ori, stropin-du-le cu agheasmă şi afumându-le cu tămâie. În timpul celor trei rotaţii executate în sensul mişcării aparente a soarelui, femeia rostea, într-o solemnitate deplină, următoarele: „Cât de curată este tămâia şi agheas-ma, aşa de curaţi să fiţi şi voi / şi să umblaţi nedespărţiţi la arat / şi nici când să nu daţi peste vreun strigoi sau moroi care să vă facă rău”.
În faţa animalelor de muncă se aşeza un ou, în credinţa că, dacă acesta va rămâne întreg după pornirea carului, atunci şi plugarilor le va merge bine pe toată durata plugăritului. Plugarii primeau traista cu mâncare, după care femeia vărsa agheasma rămasă în cofă la picioarele animalelor. Se obişnuia ca în coamele plugului să se pună acum şi un colac împletit în opt, numit Creciun, păstrat în casă de la Crăciunul trecut, ca simbol al fertilităţii. Semnificaţia oului aruncat este de sorginte precreştină, oul fiind considerat măsura tuturor lucrurilor de început (ab ovo), el având aici rol augural şi protector în desfăşurarea aratului.
După acest moment plin de solemnitate, desfăşurat în curtea casei, plugarii porneau plugul către câmp sau către grădina din apropiere, unde marcau o brazdă simbolică, de pocinog (început), după care dezju-gau şi hrăneau animalele, iar ei se ospătau în mod ritual pe brazdă.
În tradiţia populară se consideră că în ziua de 9 martie sfinţii mucenici se adună pentru a participa la un sobor de dezgheţare a pământului şi de slobozire a căldurii, ei bătând, în acest scop, cu ciomegele în pământul îngheţat. Această practică a fost uzitată şi de către sătenii din comunităţile bucovinene, care băteau cu bâtele în pământ zicând: „lntră frig şi ieşi căldură, / Să ne fie vreme bună / Pentru plug şi arătură”.
Ziua mucenicilor era şi un prilej de prognozare a vremii. Se considera că, dacă plouă în această zi, va ploua şi de Paşti; dacă tună, vara va fi prielnică tuturor culturilor; dacă îngheaţă în noaptea dinaintea acestei zile, atunci toamna va fi lungă, iar ştiuleţii de porumb vor urui spre coşare precum roţile de la căruţă în trecere peste pământul îngheţat.
Astăzi, dintre toate practicile străvechi, mai persistă obiceiul ca femeile să coacă în ziua de 9 martie 40 de figurine din aluat, numite „sfinţişori” sau „mucenici”, reminiscenţe ale idolilor neolitici ai fertilităţii, iar bărbaţii să bea câte 40 sau 44 de pahare de rachiu. „Sfinţişorii” sunt făcuţi din aluat dospit şi au forma antropomorfă a cifrei opt, cifra echilibrului cosmic. Proaspăt scoşi din cuptor, ei se ung cu miere de albine şi se presară cu nucă măcinată, după care se împart, pentru sufletul morţilor, mai ales copiilor din vecini.