Moș Crăciun a sosit în oraș!

Date:

Moș Crăciun a fost punctual  și anul acesta la întâlnirea cu copiii din Târgoviște. Sâmbătă, 14 decembrie, la ora 17:00, Moșul  încărcat cu daruri s-a urcat în trăsură (pentru că nici anul acesta n-a fost zăpadă) și cu fanfară și mare alai s-a pornit spre  orășelul  amenajat pe Platoul Prefecturii. După ce a străbătut, întâmpinat cu bucurie și mii de zâmbete, traseul  Teatrul Tony Bulandra, Bulevardul Carol I, pe Bulevardul Mircea cel Bătrân,  Calea Domnească, Bulevardul Libertății, alaiul a fost întâmpinat de primarul municipiului Târgoviște – Cristian Daniel Stan, de administratorul public Gabriel Boriga și de cei doi viceprimari, Cătălin Rădulescu și Constantin Cosma. După cuvintele de bun venit, edilii s-au retras iar moșul s-a și apucat de treabă, împărțind cadouri copiilor cuminți, care au avut răbdarea să-l aștepte.

 „Ajutoarele” de nădejde ale Moșului au fost și de data asta Primăria și Consiliul Local Târgoviște, alături echipa de la  Teatrul Municipal Tony Bulandra.

Moșul a rămas la Târgoviște și duminică seara, când a împărțit cadouri celorlalți copii veniți să-l vadă și să-l încânte cu cântece și poezii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...