Primăria Târgoviște modernizează zonele pietonale  pe Strada Vlad Țepeș

Date:

În paralel cu proiectele mari, Primăria Târgoviște continuă proiecte de mai mică anvergură, dar nu mai puțin necesare. Este cazul zonelor pietonale aferente Străzii Vlad Țepeș. Anul trecut  s-a lucrat la reabilitarea trotuarelor din fața blocurilor H de pe Calea București iar în această primăvară intervențiile vizează zona pietonală de la blocurile N și O de pe strada Vlad Țepeș. Primarul Municipiului Târgoviște a declarat că acest proiect va continua  până  la intersecția străzilor Calea București și Petru Cercel.

„Suntem pe strada Vlad Țepeș, lângă blocurile N, aici unde continuă lucrările de reabilitare a trotuarelor. Este vorba despre un proiect pe care îl continuăm. Am lucrat și anul trecut în fața blocurilor H, acum continuăm cu blocurile O și N, astfel încât întregul tronson să fie reabilitat și să putem vorbi despre o infrastructură destinată pietonilor de cea mai bună calitate. Menționez faptul că lucrările vor continua până când vom ajunge la intersecția Calea București cu strada Petru Cercel. În această lună, sperăm să reușim să finalizăm aceste investiții ,care nu sunt de o valoare foarte mare dar erau foarte necesare în această zonă”- a punctat primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...