La Creșa nr. 2 Târgoviște se apropie de finalizare proiectul de reabilitare, extindere, modernizare și dotare, ultimul implementat de administrația publică locală cu finanțare PNDL 2.
Potrivit primarului Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, noul corp de clădire va fi gata în luna decembrie, iar din ianuarie va putea primi grupele de copii. Proiectul are o valoare de cinci milioane de lei iar calitatea execuției este una deosebită.
Cu prilejul conferinței de presă pe care a susținut-o pe șantier, edilul a reamintit că în infrastructura educațională preuniversitară din Târgoviște au fost investiți peste 100 de milioane de lei, sumă la care se adaugă 45 de milioane de lei care vor fi folosiți pentru reabilitarea și modernizare Liceului ”Voievodul Mircea”.
„Veștile bune în ceea ce privesc infrastructura educațională din Târgoviște nu se opresc aici. Suntem în faza finală cu licitația de execuție la Grădinița nr. 11 din Cartierul Priseaca, la fel și cu Grădinița nr. 2 din aceeași curte cu creșa în care ne aflăm. De asemenea, Școala nr. 9 „Grigore Alexandrescu”, din microraionul 11, va face obiectul unui proiect important de eficientizare energetică, iar cu fonduri obținute prin GAL se va reabilita și reamenaja curtea instituției de învățământ”, a declarat primarul Cristian Daniel Stan.
În această perioadă se derulează faza de licitație a loturilor de echipamente, mobilier și alte elemente necesare școlilor, în valoare de alte 35 de milioane de lei, proiectul urmând să fie finalizat în prima jumătate a anul viitor.
