Primăriile și consiliile județene se vor putea împrumuta la Trezorerie pentru cofinanțarea proiectelor europene

Date:

La propunerea  Ministerului Dezvoltării a fost aprobat actul normativ prin care unitățile administrativ-teritoriale pot solicita contractarea de împrumuturi, de la Trezoreria Statului, în limita sumei totale de 1 miliard de lei, pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor.

Modalitatea de acordare a împrumuturilor soluționează unele probleme urgente ale autorităților administrației publice locale, ținând cont de faptul că, în prezent, sunt în implementare 2.835 de proiecte cu finanțare din fonduri europene nerambursabile, care trebuie finalizate până la 31 decembrie 2023.

”Prin această măsură, sprijinim unitățile administrativ-teritoriale care au înregistrat dificultăți în continuarea proiectelor, ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale. Finalizarea proiectelor va avea ca efect creșterea calității serviciilor publice pentru cetățeni”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

Consiliile județene  vor putea contracta credite de cel mult 25 de milioane de lei, municipiile – câte 10 milioane de lei, iar orașele și comunele au plafoane nelimitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

La final de an, vă mulțumim pentru încrederea acordată.

La final de an, vă mulțumim pentru încrederea acordată. Vă...

Chindia Târgoviște l-a transferat pe Raffaele Stroe

Chindia Târgoviște și-a întărit lotul prin transferul fundașului lateral...

La CJ Dâmbovița s-au  semnat  alte 25 de contracte de finanțare, chiar înainte de Anul Nou

Consiliul Județean Dâmbovița a încheiat anul cu rezultate concrete,...