La Universitatea București, Facultatea de Drept, a avut loc lansarea cărții „După 30 de ani. Justiția constituțională în România”, volum…
Lună: octombrie 2023
Executivul a adoptat în ședința de joi, 5 octombrie 2023, actul normativ necesar prelungirii cu 3 luni, până la data…
Potrivit metodologiei-cadru de acordare a burselor școlare, așa cum a fost adoptată de Ministerul Educației, în anul școlar 2023-2024, bursele…
Sorana Cîrstea (33 de ani) a explicat că jucătoarele de tenis nu mai pot lega prietenii ca pe vremuri, din…
Sistemul de desfășurare este tur-retur în primele două faze, totul încheindu-se cu un turneu Final Four. În fazele eliminatorii, criteriile…
Situația financiară delicată a Chindiei s-ar putea îmbunătăți, nu se știe totuși pentru cât timp, ca urmare a unor alocări…
Președintele PNL Moreni, Răzvan Bejan, a vorbit într-o conferință de presă despre proiectele care, în opinia sa, ar trebui să…
În aceste zile, pe raza comunei Șelaru se efectuează lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere, fiind vizate trei puncte. Sunt…
Ajunsă la a șaptea ediție „Ziua Națională a produselor agroalimentare românești”, va fi celebrată în toate județele dun țară. Cumpărând…
În anul școlar 2023-2024, prioritățile Programului național „Școala altfel” au fost stabilite și au rolul de a contribui la dobândirea…
În cadrul discuțiilor s-au detaliat investițiile care se desfășoară în zona Titu, dar și proiectele care au contracte de execuție…
Jandarmii montani dâmbovițeni au desfășurat ieri, 5 octombrie a.c., o acţiune de ecologizare în zonele Zănoaga și Cheile Zănoagei Mici…
Pagubele care se înregistează zi de zi , în județul Dâmbovița din cauza INCENDIILOR de VEGETAȚIE, sunt considerabile pentru fauna…
În intervalul orar 11:00-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești și cei de la Secția nr. 10 Poliție Rurală Petrești…
„E toamnă iar pe străzi A mai trecut aproape un an Pe un perete un calendar Îți spune că e…
RAR are în plină desfășurare în toate judetele țării Campania „Venim noi la voi!” Șefii reprezentantelor locale ale Registrului Auto…
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște organizează astăzi, evenimentul „Patrimoniu renăscut – Ruinele Bisericii Paraclis a…
Cât de des trebuie să faci o curățare de ecran TV, care sunt instrumentele potrivite și nepotrivite pentru asta și…
Cardurile sociale vor fi alimentate cu o nouă tranșă în luna octombrie, suma destinată acestui ajutor pentru persoanele vulnerabile urmând…
Este un mecanism gratuit de soluţionare alternativă a litigiilor (SAL), prin care consumatorilor de produse și servicii financiare non-bancare li…