Eleva a fost surprinsă de jandarmii dâmboviţeni în timp ce consuma substanțe interzise în imediata…
Zi: 28 aprilie 2021
Sunt în plină derulare activităţile de montare a celor 8 grinzi de beton armat la podul pe DJ 722, la…
Poliţiştii rutieri, împreună cu reprezentanţi ai altor instituţii, au desfăşurat activităţi în vederea depistării persoanelor care practică ilegal activităţi de…
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a efectuat 20 de percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în localităţile Titu,…
In perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa va demara controale tematice specifice, pentru a…
Andrei Piţian şi Romario Pires au fost suspendaţi câte 2 etape de Comisia de Disciplină din cadrul FRF, după ce…
Sorana Cîrstea traversează un moment bun al carierei, reuşit să câştige al doilea titlu WTA, la Istanbul, după ce a…
Chindia Târgovişte şi-a luat revanşa în faţa lui FC Argeş după ce în ultima rundă din sezonul regulat piteştenii se…
Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, invită publicul să viziteze, începând de vineri, 23 aprilie 2021,…
Potrivit primarului Municipiului Târgovişte, Cristian Stan, locuinţele din Cartierul Sagricom, construite prin ANL, au devenit inaccesibile familiilor cu venituri modeste.…
Ministerul Mediului a anunţat lansarea programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus pentru anul 2021, programe care au debutat la 26…
Intr-un timp al nevoii acute de modele inspiraţionale, dar şi de împărtăşire, căutăm, în cadrul proiectului „Curriculum Relevant, Educaţie Deschisă…
A atacat cu sabia, un autobuz aflat în mers, incidentul a avut loc în microaionul XI, din municipiul Târgovişte. Un…
Pe 3 mai, se deschide bazinul de înot din Găeşti, o investiţie pentru care administraţia oraşului Găeşti, condusă de primarul…