Visul lui Tăriceanu

Perioada de după prăbuşirea comunismului, în România, s-a caracterizat printr-o entuziastă şi nestăpânită competiţie politică al cărui scop a fost oferirea de promisiuni mai mult sau mai puţin optimiste, promisiuni care n-au depăşit, în marea lor majoritate, nivelul de simple teoretizări despre cum poate România să devină prosperă. Acest sindrom al promisiunilor optimiste continuă să facă valuri în rândul politicienilor şi victime în rândul populaţiei credule. De exemplu, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a susţinut recent că România poate să devină a şaptea putere economică din Europa. Tot preşedintele Senatului este cel care precizează că acest deziderat nu poate Perioada de după prăbuşirea comunismului, în România, s-a caracterizat printr-o entuziastă şi nestăpânită competiţie politică al cărui scop a fost oferirea de promisiuni mai mult sau mai puţin optimiste, promisiuni care n-au depăşit, în marea lor majoritate, nivelul de simple teoretizări despre cum poate România să devină prosperă. Acest sindrom al promisiunilor optimiste continuă să facă valuri în rândul politicienilor şi victime în rândul populaţiei credule. De exemplu, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a susţinut recent că România poate să devină a şaptea putere economică din Europa. Tot preşedintele Senatului este cel care precizează că acest deziderat nu poate deveni o realitate concretă deoarece nu există niciun proiect naţional. în opinia lui Călin Popescu-Tăriceanu, în prezent, România are un tip de economie ce poate fi caracterizat sau comparat cu o frunză în bătaia vântului, mişcările haotice ale funzei nefiind altceva decât concretizarea unei permanenţe a instabilităţii financiare. Ca să impresioneze asistenţa, Călin Popescu-Tăriceanu s-a referit la un moment dat la o celebră melodie, „I had a dream”. Conform declaraţiilor înaltului şi distinsului reprezentant al Parlamentului României, visul său ar fi ca România, aşa cum deja am menţionat, să devină a şaptea putere economică. Tăriceanu a precizat că nu ar fi un efort supraomenesc. Suntem în totalitate de acord cu el. Nu ar fi un efort supraomenesc din partea populaţiei, ci din partea clasei politice. în ceea ce priveşte deja celebra noastră clasă politică, efortul supraomenesc ar consta în renunţarea definitivă de a se mai săpa unii pe alţii, atât prin clasica metodă a bârfelor de culise, cât şi prin metoda mai modernă de a cumpăra conştiinţele celor ce lucrează în unele