Un pas fiscal înainte pentru campanii Evitarea dublei impuneri

Cam de la începutul acestui an, mai exact din februarie 2013, au fost operate o serie de modificări în legislaţia fiscală din România privitoare la impozitarea cetăţenilor români detaşaţi în străinătate, modificări care vin să evite dubla impunere şi să faciliteze procedurile administrative pentru declararea şi plata impozitelor şi contribuţiilor salariale.
Tot mai mult, în ultimul timp, economia României este conectată la nivel internaţional, şi a devenit un fenomen din ce în ce mai frecvent ca angajaţi ai companiilor din România să fie trimişi în străinătate (detaşaţi) de către companiile multinaţionale care au înfiinţat subsidiare în România, cât şi de către companiile locale, din necesitatea de a avea personal calificat pe specificul afacerii. Pe lângă costurile suplimentare cu mutarea personalului în altă ţară (atât din punct de vedere logistic, cât şi al suplimentării pachetului salarial), este important de luat în calcul şi implicaţiile fiscale care pot creşte costurile totale.
Din perspectiva legislaţiei române, până la momentul februarie 2013, persoanele angajate de o companie din România, trimise să lucreze ca angajaţi detaşaţi pe teritoriul altor ţări şi continuând să fie plătite de către angajatorul român se impuneau automat în România pentru veniturile realizate din activitatea salarială desfăşurată în străinătate. Prin urmare, deoarece nu se putea opri reţinerea impozitului salarial în România, pentru evitarea dublei impuneri, conform convenţiilor încheiate cu alte state, România trebuia să acorde credit fiscal persoanelor care sufereau aceasta dublă impunere.
Dubla impunere poate fi eliminată prin depunerea unei declaraţii anuale (împreună cu documente justificative) în România, organul fiscal având sarcina de a analiza dosarul şi de a aproba rambursarea impozitului plătit şi nedatorat în România. Deşi paşii par simpli, procedura de aprobare a rambursării impozitului plătit şi nedatorat şi implicit de eliminare a dublei impuneri putea dura până la doi-trei ani, timp în care contribuabilii nu se puteau folosi de banii care li se cuveneau.
Atât lungile negocieri ale contribuabililor cu autorităţile fiscale, cât şi nenumăratele cereri ce trebuiau soluţionate pentru rambursarea impozitelor plătite şi nedatorate în România au determinat legiuitorul să găsească soluţii mai eficiente în vederea evitării dublei impuneri a unor astfel de venituri salariale, în anumite condiţii.