
Sorana Cîrstea (30 de ani, 68 WTA) a trecut de Petra Kvitova (Cehia, 30 de ani, 8 WTA), în turul II de la Australian Open, scor 6-4, 1-6, 6-1.
La finalul partidei de pe „Margaret Court Arena”, Sorana Cîrstea a analizat prestaţia avută contra Petrei Kvitova şi a spus că nu se aştepta să joace la acest nivel după perioada de carantină totală petrecută înainte de Australian Open.
„Am avut multe meciuri cu Petra, e o jucătoare uimitoare şi loveşte mingea foarte puternic. Mi-a luat ceva să mă obişnuiesc cu jocul, dar după aceea am simţit că pot să o înving şi am fost încrezătoare. Sunt foarte fericită pentru această victorie!
În setul secund ea a făcut un pas în faţă, iar eu unul în spate. Azi a fost vorba despre cine controlează punctele, iar în setul secund am fost prea defensivă. După ce s-a terminat am încercat să stau mai aproape de linie, să dictez punctele şi a funcţionat.
Nici măcar nu ştiam cu cine joc în runda următoare. Nu prea mă uit la tablou. Cel mai important acum e să mă recuperez, eu am stat 14 zile în carantină. Acum, să joc două ore în această căldură mă consumă mai mult. Cred că e impresionant să vin după 15 zile în care să nu am lovit mingea şi să concurez aşa cum am făcut-o! Nu mă aşteptam!”, a spus Sorana Cîrstea la interviul acordat pe teren.
La conferinţa de presă, Petra Kvitova, finalistă în 2019, a încercat să le explice jurnaliştilor eşecul în faţa Soranei Cîrstea.
„A fost ca un roller coaster. Din păcate nu am putut să câştig primul set. Cred că acolo a fost cheia. Toate game-urile au fost la limită. Ea a prins o zi grozavă, a făcut un meci foarte bun. E dureros şi sunt dezamăgită de înfrângere. Nu am jucat cel mai bun tenis al meu şi doare! Dar acum nu am ce să fac.
Trebuia să câştig primul set când eram în avantaj. Ar fi fost altă poveste”, a spus Petra Kvitova.