Protestul ceferiştilor nu i-a afectat pe dâmboviţeni

trenMiercuri dimineaţa, feroviarii din sindicatele afiliate Federaţiei Mişcare-Comercial au desfăşurat o grevă de avertisment, între orele 07:00 şi 09:00. Pe parcursul celor două ore de protest, trenurile aflate în mişcare au fost oprite în prima staţie de pe traseu iar garniturile cu plecare după ora 07:00 au rămas în sataţii până la ora 09:00.
Deşi la nivel naţional au avut de suferit mii de călători, fiind oprite circa 400 de terenuri, greva ceferiştilor nu i-a afectat prea tare pe dâmboviţeni, având în vedere că o singură garnitură a circulat pe ruta Bucureşti Nord-Târgovişte, în intervalul amintit. Este vorba despre trenul personal 9101 care ar fi trebuit – potrivit organizatorilor protestului – să fie oprit la ora 07:00 în staţia Nucet. Nu s-a întâmplat aşa iar călătorii, în cea mai mare parte navetişti, au ajuns în Târgovişte la ora stabilită. Revenind la greva de avertisment, principalele nemulţumiri ale ceferiştilor sunt legate de nivelul salariilor, de pierderea drepturilor la călătorii gratuite şi nesemnarea contractelor colective de muncă, fapt care s-ar putea solda cu disponibilizarea a 2.500 de salariaţi de la CFR Marfă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

În prima parte a anului, turişti mai numeroşi cu 14,5%

In primele luni ale anului, turismul dâmboviţean s-a menţinut pe trend-ul ascendent configurat încă din 2013. Astfel, sosirile înregistrate în structurile de primire cu funcţiuni de cazare turistică, în intervalul 01.01-28.02.2014, au crescut la 9.220 persoane, cu 14,5 % mai multe comparativ cu perioada ianuarie – februarie 2013. Din totalul […]