Prevenirea şi combaterea furturilor din poşete şi buzunare

Pentru a preveni ca bunurile dumneavoastră să fie sustrase, adoptaţi un comportament responsabil!
Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră, îndeosebi atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate.
Păstraţi banii în buzunarele interioare ale vestimentaţiei, în borsete sau
genţi.
Nu purtaţi portofelul, banii sau telefonul în buzunarul din spate al pantalonilor sau în buzunarele laterale ale hainelor.
Când staţi la rând într-un magazin, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit.
În cazul în care vă aflaţi într-o zonă aglomerată, ţineţi geanta lipită de corp în partea din faţă, cu sistemul de închidere orientat spre dumneavoastră.
Dacă aţi fost victima sau martorul unei infracţiuni de furt, sesizaţi în cel mai scurt timp cea mai apropiată unitate de poliţie.
De asemenea, pentru prevenirea sustragerii unor bunuri din societăţile comerciale, poliţiştii le recomandă agenţilor economici să amplaseze, în special în locurile cu risc ridicat, plăcuţe cu mesaje de avertizare prin care se informează publicul cu privire la existenţa unui sistem de monitorizare şi supraveghere şi să nu ofere unor persoanelor necunoscute informaţii referitoare la paza societăţii.
Totodată, este de preferat ca magazinul să aibă un sistem de alarmă şi supraveghere video, iar angajaţii să fie instruiţi periodic.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au fost sesizaţi prin plângere de o femeie de 32 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla într-un magazin, de pe raza oraşului Găeşti, persoane necunoscute i-au sustras telefonul mobil.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, aceştia au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, o femeie de 45 de ani, din Morteni.
De asemenea, telefonul mobil a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, faptă prevăzută de art. 228 din Codul Penal.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Delir şi nebunie în perioada interbelică (XXXIV) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_De când Lenin a ajuns să conducă Rusia, Krup-skaia a luat hotărârea de a merge prin şcoli, să-i înveţe carte pe copii. După ce a contactat o pneumonie periculoasă, a fost nevoie de o notificare oficială din partea soţului ei, trimisă oficial pentru a fi obligată să-şi […]