Potrivit secretarului general Florin Popescu, Partidul Mişcarea Populară va continua să se opună introducerii accizei suplimentare la carburanţi. Acesta a arătat că unele sortimente de benzină şi motorină sunt în prezent mai scumpe decât în ţări precum Austria, Germania ori Franţa, unde salariul mediu este de cinci ori mai mare.
Despre efectele asupra agriculturii a vorbit preşedintele PMP Dâmboviţa, Adrian Rădulescu. Acesta a susţinut că vor fi afectaţi toţi fermierii şi în special producătorii de carne de porc şi pasăre, unde preţurile de vânzare au scăzut cu 30-40% faţă de anul trecut. Împotriva accizei va fi organizat şi un protest de stradă, constând în pichetarea sediilor PSD.
La capitolul "exporturi", Dâmboviţa în contratimp cu economia naţională
vin apr. 4 , 2014
Dacă la nivel naţional s-a simţit o înviorare a exporturilor pe parcursul anului trecut, contractele externe ale agenţilor economici dâmboviţeni au fost mai mici, în 2013 comparativ cu 2012, cu 12%. Valoarea totală a exporturilor realizate în intervalul 01.01.-30.11.2012 a fost de 527,8 milioane de euro, importurile ridicându-se, în aceeaşi […]
