Finanţări nerambursabile pentru înfiinţarea grupurilor de producători

Până pe 30 septembrie, AFIR primeşte cereri de finanţare pentru submăsura 9.1a „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”, din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Fondurile disponibile pentru finanţarea proiectelor din această sesiune se ridică la 1.985.644 euro.
Pot obţine finanţare prin submăsura 9.1a grupurile de producători din sectorul pomicol constituite conform legislaţiei specifice în vigoare, care au ca scop principal valorificarea în comun a produselor agricole şi care deservesc interesele membrilor prin investiţiile prevăzute în proiect. De asemenea, grupurile de producători trebuie să se încadrează în definiţia IMM-urilor şi să fie recunoscute oficial de către autoritatea competentă după 1 ianuarie 2014.
Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor de producători din sectorul pomicol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.
Sprijinul public nerambursabil acordat este de 100% şi nu poate să depăşească 10% din valoarea producţiei comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaştere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/an.
Depunerea Cererilor de finanţare pentru submăsura 9.1a – Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol se va face on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul solicitantului, începând din data de 30 iunie 2020. Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă sM 9.1a este 30 septembrie 2020.
Pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii finanţării, solicitanţii de fonduri nerambursabile au la dispoziţie Ghidul solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenţiei, www.afir.info., la secţiunea „Investiţii PNDR” – Sectorul pomicol, în pagina dedicată submăsurii 9.1a.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

20 iulie, data limită de depunere a cererilor de înscriere pentru Liga a II-a şi Liga a III-a

Ca urmare a schimbărilor apărute în sistemul competiţional la nivel de Liga 2 şi Liga 3, precum şi la nivelul întregii activităţi a FRF, din cauza pandemiei COVID-19, Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat următoarele modificări ale termenelor prevăzute în cuprinsul Regulamentului de Organizare a Activităţii […]