Echipa feminină de spadă a României, un succes neaşteptat

Sportul românesc, în general, are parte de bucurii, atât în plan profesional, cât şi în ceea ce priveşte coeficientul de popularitate, la nivel internaţional. Din păcate, mai ales după faimosul 1989, sportul românesc ca toate domeiile de activitate nu reuşeşte să ajungă la nivelul unei superiorităţi calitative care să-l plaseze pe locul întâi, fie în Europa, fie în lume. De peste 20 de ani sportivii români reuşesc să se caţăre cel mult pe locul doi. Dovadă, echipa feminină a României, participantă la Cupa Mondială de spadă a câştigat duminica trecută medalia de argint în prima etapă a Cupei Mondiale de spadă, la Legnano, în Italia. Parcursul echipei este, fără exagerare, bun. Nu putem spune excelent, deoarece performanţa reflectă, în realitate condiţiile de pregătire, sperăm să nu fim greşit înţeleşi, primitive. Mai trebuie să punem în discuţie şi o serie de alţi factori pe care mulţi nu dau doi bani cum ar fi supravegherea medicală, calitatea hranei, aceste două aspecte, dacă sunt optime, le permit sportivilor să-şi dezvolte reflexele, fiindcă până la urmă sportul se bazează în primul rând pe reflexe, el nefiind filosofie ci tracti-ca concretă într-un spaţiu competiţional bine definit. Dar, pentru a nu lungi prea mult discuţiile analitice, menţionâm numele celor care au alcătuit echipa feminină a României: Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop şi Maria Udrea. Menţionăm numele celor patru sportive şi datorită faptului că practică un sport care se bucură de puţină popularitate în România. Al doilea motiv, destul de întemeiat, pentru menţionarea numelor lor este şi faptul că, la polul opus, fotbaliştii se bucură de o prea mare popularitate nejustificată în comparaţie cu performanţele de doi bani pe care le are şi la activ, şi pe conştiinţă echipa naţională a României. Echipa feminină de spadă a fost pregătită de Dan Podeanu şi George Epurescu care în mod sigur nu învârt banii cu lopata, comparativ cu antrenorii echipelor de fotbal din Liga întâi. Până au ajuns la câştigarea medaliei de argint, cele patru românce au obţinut următoarele rezultate: 42-32 cu Germania, în optimi, 45-36 cu Ucraina, în sferturi, 25-24 cu Italia, în semifinală şi 29-33 cu Estonia, în finală. De remarcat că echipa unei ţări cu tradiţie în acest sport, Franţa nu a reuşit să pună mâna nici cel puţin pe medalia de bronz. Tot la Legnano, Ana Maria Brânză a reuşit să câştige medalia de argint, la individual. Analizând rezultatele obţinute, de exemplu, de Simona Halep, la tenis de câmp, de Ana Maria Brânză, la spadă, ne întrebăm: peste câte zeci de generaţii va reuşi un club românesc de fotbal sau naţionala de care se tot face atâta caz şi tapaj să ajungă cel puţin în finala unei competiţii europene de cluburi sau cel puţin în finala Cupei Mondiale la fotbal, fără să mai avem pretenţia s-o câştige. Dar după cum merg lucrurile, se pare că fotbaliştilor li s-a urcat aşa de mult la cap că sunt buricul pământului, încât, nu numai că nu vor câştiga niciodată o cupă internaţională, dar prin felul lor de fi au reuşit o performanţă inegalabilă, au pus definitiv cruce fotbalului românesc.