Raluca Turcan, vicepreşedintele PDL, îi cere lui Victor Ponta să demisioneze din funcţia de prim-ministru
Va destabiliza raportul MCV Guvernul Ponta? Va reuşi, puţin câte puţin, să erodeze Traian Băsescu imaginea publică a Guvernului Ponta? De fapt, pe baza a ce a fost alcătuit raportul MCV? în principiu, pe acumularea unor informaţii furnizate de europar-lamentarii românii şi de alte surse politizate din interiorul României. Desigur, că sunt de dreapta sau de stânga, afirmaţiile, ce devin informaţii, indiferent de sursă, au un anumit grad de subiectivitate şi tendenţiozitate cu scop de finalizare politică. Deci, cine influenţează şi manipulează abil, în numele apărării statului de drept şi a democraţiei? Dacă luăm în considerare implicarea Vestului în organizarea ultimului referenum pentru destituirea preşedintelui Băsescu, răspunsul este simplu: dreapta, mai precis segmentul PDL. La nivel de mentalitate occidentală, influenţa PDL-istă este facilitată şi de antipatia colectivă faţă de tot ce înseamnă orientare politică de stânga, apogeul acestei atitudini conştiente sau nu, dar colective, fiind atins în perioada de dominare a nazismului şi în cea a Războiului Rece care au afectat dramatic existenţa a sute de mii de europeni.
Dar să revenim la concret. La sfârşitul săptămânii trecute, prim-ministrul Victor Ponta a declarat: „Nu, nici vorbă, pentru că în raport se vorbeşte în mod greşit de fapte de corupţie. Or, niciunul nu e acuzat de fapte de corupţie, niciunul nu e acuzat de astfel fapte, din momentul în care au devenit miniştri şi din moment ce i-am propus în Parlament şi preşedintele le-a semnat decretele, să vin acum să spun că acum am aflat sau acum mi-am dat seama că nu-i bun Fenechiu sau Dragnea, mi se pare, totuşi, un gest neserios”. Ca să fie lucrurile mai clar înţelese, în versiunea publicată iniţial, în raportul MCV se menţiona că „noul guvern şi-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, dar, dintre persoanele nou-numite în funcţia de ministru, trei erau cercetate penal pentru fapte de corupţie”. Oricum, în raport se vorbea de trei miniştri ai Guvernului Ponta, fără să le fie menţionate numele. Dar, lămurirea vine tot din Occident: conform datului cu părerea, Agenţia France Presse, citând, fără să le nominalizeze, nişte surse, ca întotdeauna misterioase, ne luminează la minte, spunându-ne că raportul MCV ar fi vizat, pe lângă ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, şi pe ministrul Economiei, Varujan Vosganian, şi pe cel al Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea. Desigur, informaţia a fost respinsă de premier. Ca o dovadă că politica Uniunii Europene este făcută şi de „lăutari”, de „urechişti”, de „gurişti” ai politicii europene, în cel mult douăzeci şi patru de ore, Comisia Europeană (CE) modifică pe şest pagina sa de internet – fără a face public acest lucru – pagină cu raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), înlocuind formula „trei miniştri cercetaţi penal” cu „două cazuri confirmate” de miniştri cercetaţi penal.
Grupul nemulţumiţilor Un alt aspect care priveşte USL-ul: liberalul Vlad Moisescu a declarat că mai mulţi penelişti sunt nemulţumiţi de felul în care Anonescu acţionează ca lider al formaţiunii, însă nu au curajul să vorbească. întrebarea este: de ce nu au curajul să vorbească? Răspunsul este simplu: se tem pentru afacerile lor. Incă din anii ’90 a devenit clar că politica este o afacere care aduce bani, mulţumitor pentru unii, mult, chiar foarte mult pentru alţii. Depinde până unde te-ai cocoţat pe scara puterii politice. Poporul nu prea contează. Poporul este luat în braţe de Opoziţie doar în speranţa că va reveni la Putere. Deocamdată este cam greu să manipulezi masele deoarece vremea gloatei naive şi credule a cam apus, iar lumea nu prea uită tăierile abuzuve de salarii şi concedierile masive, isterice ale Guvernului marionetă Boc, plus, să nu uităm, campaniile din 2010 – 2011 ale preşedintelui Traian Băsescu de învrăjbire şi dezbinare ale românilor, pe criterii socio-pro-fesionale.
Să revenim totuşi la scandalul PNL-ist, ce riscă să afecteze viitorul USL-ului. Vlad Moisescu ne spune: „Din luna mai 2012 s-a intrat intr-un conflict, iniţiat de Chiliman, pe care îl susţineam, cu domnul Antonescu. Destituirile au fost făcute mereu înaintea alegerilor. înainte de parlamentare, a apărut un alt conflict. Tăriceanu a decis să candideze în Sectorul 1, chiar în Colegiul lăsat liber de Antonescu, ceea ce pe noi ne-a onorat şi l-am susţinut, lucru care l-a înfuriat şi mai tare. Nu noi am generat conflictul, vina aparţine domnului Antonescu. (… ) Toate astea mă fac să-mi dau demisia. Luni, pe masa Biroului Permananent va fi demisia mea. Rămân simplu membru, ca în ’90. Sunt mulţi, dar nu au curajul să vorbească. Baza tradiţiei liberale este vorbitul liber, dar în niciun caz teama”. Ca să fie lucrurile clare, mai bine înţelese, reamintim că Moisescu a fost demis anul trecut de la şefia filialei PNL sector 1, fiind acuzat că a trădat interesele partidului şi l-a susţinut pe Traian Băsescu la referendumul pentru demiterea preşedintelui. Strâmbe şi fitile Peste tot numai trădări, peste tot se bagă strâmbe, peste tot se ivesc fitilişti. USL-ul ar trebui să înţeleagă că este între ciocan şi nicovală. Pe de o parte UE nu vrea să ne scape din mână, mai ales că a început cu brio procesul de loboto-mizare economcă a României şi nu crede că va mai găsi o piaţă aşa de docilă pentru desfacerea mărfurilor, pe de altă parte, PDL-ul, ofticat şi oarecum înspăimântat că a pierdut localele şi parlamentare într-un procent ce i-a provocat frisoane, se luptă ca din 2014 să continue să ţină sub control cel puţin funcţia de preşedinte al României pentru încă şase ani. Au nevoie de această funcţie de care se agaţă ca înecatul de pai, în speranţa că vor scăpa de posibilele investigaţii care ar scote la suprafaţă modul fraudulos în care au gestionat banii statului, adică banii strânşi din taxele şi impozitele plătite din buzunarele cârpite ale românilor. Peste toate acestea se suprapune năpârlitul vultur american care ne vrea să ne aibă permanent sub aripioara lui, deoarece geografic vorbind suntem ideal de aproape şi de ruşi şi de arabi şi e mai plăcut un război pe teritoriul nostru decât al lor. Nu ar fi exclus să înceapă şi la noi moda atentatelor cu bombă prin metrou, pe la ambasade, locuri mai atractive, mai de efect, că doar n-or să fie montate bombe la coteţele cu găini ce-au supravieţuit chiar şi-n mediul urban.
Dar explozia declaraţiilor continuă. Ieri, Raluca Turcan, vicepreşedintele PDL, credea că premierul Victor Ponta sau ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, trebuie să demisioneze din cauza greşelilor din legea bugetului: „Guvernul USL se găseşte în faţa unei situaţii fără precedent – fie are un premier care nu cunoaşte programul de guvernare în baza căruia a fost învestit, fie are un ministru care se dezice de programul de guvernare al Cabinetului din care face parte. (… ) Prin urmare, este clar că bugetul de stat pentru 2013 a fost elaborat având la bază programul de guvernare care, la pagina 106, prevede implicit desfiinţarea CNAS. La susţinerea bugetului în comisia de specialitate a Parlamentului, ministrul sănătăţii s-a dezis de o asemenea măsură menţionată atât în buget, cât şi în programul de guvernare. Un lucru este clar: ori premierul nu a ştiut ce scrie în program, caz în care trebuie să demisioneze, ori ministrul sănătăţii se dezice de programul de guvernare, caz în care trebuie să plece (…)”.
In concluzie, armele erodării USL-ului sunt: Comisia Europeană, dezbinarea PNL-ului şi o posibilă viitoare compromitere a PSD-ului. Ce mai vreţi? Lupta pentru putere înseamnă profit nedeclarat la fisc. Vreţi să deveniţi bogat? Nimic mai simplu: trebuie să aveţi doisprezece clase plus facultate, plus masterat, plus relaţii şi cunoştinţe, iar partea cu facultatea şi masteratul se rezolvă de orice fabrică de diplome, dumneavoastră să fiţi sănătos, că balta politicii româneşti are peşte mult.
P.S. Referitor la o altă problemă spinoasă, cea a mass-media care le provoacă insomnii unor ploticieni, prim-ministrul Victor Ponta a declarat, ca un fel de răspuns la manipulatorul text MCV: „Nici vorbă de un proiect de lege a presei. Ar fi un foarte mare pericol. Nu-ţi place un ziar, nu-l citeşti. Nu-ţi place un post, dai pe altul, dar să începem să facem legi, să stabilim care e TV bună, care e rea, cred că ar fi cea mai mare greşeală. (… ) Există o lege a audiovizualului după model european, voi fi de acord să fie schimbată numai în măsura în care schimbarea urmează nişte modele europene. Dacă aşa se face în Germania, Franţa, Marea Britanie, sunt de acord să facem şi noi, dar să facem o lege specială, asta nu voi fi niciodată de acord. N-aş vrea ca România să mai fie pe post de cobai pentru Europa”.