
După o intreru-pere de aproape trei luni, datorată pandemiei COVID-19 şi restricţiilor ce au decurs odată cu decretarea stării
de urgenţă, senatorul Adrian Ţuţuianu, coordonatorul Pro România Dâmboviţa a reluat astăzi prezentarea candidaţilor pentru funcţiile de primar. La prima conferinţă de presă în format clasic, a avut alături nu mai puţin de zece viitori candidaţi, în majoritate tineri cu vârsta sub 40 de ani.
„Vom face o adevărată revoluţie în politica dmboviţeană. Eu i-am spus „Revoluţia tinerilor”, pentru că dorim să schimbăm radical modul în care se face politică şi clasa politică dâmboviţeană. Este greu să spui că lucrurile se schimbă, dincolo de drum, apă, canal, în condiţiile în care, de 30 de ani, cam aceleaşi personaje se învârt în fiecare comună, oraş sau municipiu, prin alternanţă, la puterea locală. Eu cred că a venit vremea să nu mai alegem dintre două-trei persoane care se învârt, de 30 de ani, prin diverse partide politice şi să dăm şansă unei generaţii noi. Astăzi, vă prezint această generaţie”, a spus Adrian Ţuţuianu, care a prezentat
următorii viitori candidaţi pentru funcţia de primar:
Ionel Stăncilă, 23 ani – Produleşti lonuţ Cristian Vălu, 36 ani – Băleni Irinel Ghiţă, 37 ani – Bucşani Cristina Elen Banu, 38 ani – Bărbuleţu Valentin Mihail Iriminescu, 32 ani -Bezdead
Albiniţa Rădulescu Soare, 51 ani – Ani-noasa
Cristian Bălaşa, 38 ani – Raciu Cristina Stanciu, 46 ani – Ocniţa Marin Staicu, 33 ani – Morteni Daniel Negoescu, 35 ani – Lucieni
„Sunt convins că vor face rezultate foarte bune. Nu toţi vor putea câştiga primăria în 2020, dar ei vor fi generaţia de primari ai anului 2024. Am mare încredere în ei şi sunt hotărât să merg cu ei într-o bătălie dificilă. Pro România va fi revelaţia competiţiilor electorale din acest an şi în judeţul Dâmboviţa, şi la nivel naţional. Este un partid care, astăzi, are în Dâmboviţa 1516%. Potenţialul acestui partid este spre 30%, potrivit tuturor studiilor sociologice din ultima perioadă. Suntem un partid cu identitate proprie, social-democrat, cu peste 4.500 de membri, în fiecare zi vin oameni noi. Suntem un partid foarte deschis pentru generaţia tânără, un partid în care acordăm un loc foarte important femeilor”, a mai declarat senatorul Adrian Ţuţuianu.