
Dupa mai multe comentarii apărute în spaţiul public, senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte Pro România, a declarat ca nu a spus niciodata ca nu este de acord cu moţiunea de cenzură, dimpotriva, a considerat un asemenea demers parlamentar imperativ, încă din luna mai. Ţuţuianu a admis că a spus că sunt probleme de constituţionalitate, dar asta este cu totul altceva.
„Parlamentarii Pro România vor vota la vedere moţiunea. Votăm moţiunea de cenzură pentru că atunci când România era în izolare, guvernul era la furat!” A mai arătat că sistemul sanitar este aproape de blocaj, că este haos în învăţământ şi că „PNL continuă politica de cadre a lui Liviu Dragnea, de parcă ar fi un concurs, care promovează mai mulţi proşti!”
La întrebarea „va trece sau nu moţiunea”, senatorul Adrian Ţuţuianu a fost rezervat, în condiţiile în care poziţia UDMR nu este sigură iar la PSD sunt multe lucruri neclare, vorbind aici despre cei trei parlamentari care au plecat recent din partid, anume Emilia Meiroşu, Jivan Luminiţa şi Daniel Breaz, fost ministru al Culturii.