Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Nimeni nu știe cum ar fi evoluat politica lui Pompi-dou, în situația în care soarta nu ar fi fost așa de neîndurătoare cu el. Boala l-a împiedicat să arate de ce ar fi fost în stare. “Trebuie să fii nebun să-ți imaginezi că poți fi un șef de Stat mai mare decât generalul de Gaulle, spunea Pompi-dou unui apropiat de-al său, la șapte luni după ce fusese investit cu funcția de președinte al Republicii franceze. Acesta a fost destinul meu. Nu m-am ferit de el. Departe de asta. Simt greutatea răspunderii ce-mi revine, nu trebuie să mă plâng.” Pompidou habar n-avea că-l aștepta încercări mult mai dure.
în mod sigur, până la urmă, și-a dat seama, mai ales după ce medicii i-au spus că are o gravă boală de sânge. Testamentul pe care l-a redactat, în august 1972, era scurt și la obiect:
“Vreau să fiu înmormântat la Orvilliers. Nu vreau flori, nici coroane mortuare, nici monumente funerare. Vreau să se pună o simplă lespede de piatră, pe care să se graveze doar numele meu și datele nașterii și morții mele. Să se oficieze numai o mesă la Saint-Louis-en-l’Ille. Să fie interpretată în stil gregorian.”
12 Giuseppe Motta -Papa Pius al XlI-lea
Un Stat mare cât o batistă, având o populația foarte amestecată, aflat între trei civilizații, cu un număr mare de dialecte, poate fi considerat o sfidare la adresa rațiunii. Totuși, un asemenea Stat există, reușind să dea o mare lecție de democrație întregii lumii. Acest Stat este Elveția. A putut să devină puternică deoarece s-a dovedit capabilă să-și controleze ambițiile, să le țină în frâu atunci când a fost necesar. “își mulge vacile și trăiește liniștită“, spunea Victor Hugo despre Elveția. Calmul în care se desfășoară viața elvețienilor se datorează capacității lor de a respecta legile și instituțiile Statului. Pe de altă parte, o trasătură de caracter a elvețienilor este faptul că niciodată nu au avut încredere oarbă în oameni. La toate nivelele, de la consiliul fiecărui canton până la președinția Confederației, liderii acestei țări pot fi schimbați în orice moment dacă au greșit, încălcând legile sau au sfidat instituțiile. Oricăt de mari ar lăsa impresia că sunt, liderilor nu li se permite să joace un rol politic sau social care să-i plaseze deasupra legii. Pentru elvețieni, omul nu poate fi respectatat decât prin intermediul respectului absolut față de lege. Pentru ei, chiar nimeni nu se tocmește cu legea, indiferent de poziția socială sau politică ocupată. înainte de a iubi omul, elvețianul iubește legea.
Dorind să ființeze până la sfârșitul timpurilor, Biserica catolică are la baza rațiunii de a fi, iubirea pentru apropele său. Biserica catolică nu are, în realitate, frontiere formale asemenea Statelor laice, deoarece, în 1976, ea era stăpâna sufletelor a aproape cinci sute de milioane de oameni, răspândiți peste tot în lume. Conducătorul ales al Biserii catolice, aflat la Roma, are la dispoziție doar suprafața unei “insulițe” de patruzeci și patru de hectare, din clipa în care este ales fiind considerat infailibil și investit pe viață cu funcția supremă.
Două State. Unul ce crede în oameni, altul care-i tratează cu neîncredere. Istoria și hazardul au fost totuși favorabile, întărind atât Biserica catolică, cât și Elveția, inclusiv doctrinele pe care le propovăduiau fiecare, în felul lor. Cele două State s-au aflat în situații delicate, create de conducătorii lor. Unul, Papa Pius al XII-lea, la Vatican, celălalt, Giuseppe Motta, la Berna. în urma încercărilor prin care au trecut cei doi, Papa a ieșit și mai puternis, iar Motta a avut norocul dea fi salvat chiar de instituțiile elvețiene.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
