Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Îndopat cu prednison, derivat al cortizonului, organismul lui Pompidou se erodează într-un ritm accelerat. Sistemul său imunitar se prăbușește lent, dar ireversibil, iar infecțiile bacteriene și virale devin tot mai grave. ĩn data de 28 mai, președintelui Pompidou îi crește în mod alarmant temperatura corpului. Urgent, un aparat pentru radiografie este adus la Palatul Élysée. ĩn ciuda precauților luate, zvonul despre starea gravă de sănătate a lui Pompidou se răspándește prin tot Parisul, cu viteza fulgerului. Amplificat și deformat de zvonuri exagerate, banalul aparat pentru radiografie se transformă în ditamai betatronul folosit pentru sterilizarea, prin iradiere, a unei tumori maligne, conform afirmațiilor unor persoane ce pretindeau că sunt foarte bine informate. ĩn realitate, radiografia pulmonară dezvăluie medicilor existența unui focar suspect de infecție, la baza plămánului stáng. Ce putea să fie: tuberculoză, pleurezie ? Medicii cad de acord că Pompidou trebuie neapărat să se odihnească, să renunțe, pe moment, la orice activitate. Dar acesta refuză să țină cont de sfatul medicilor deoarece urma să se întálnească, a doua zi, cu Richard Nixon, la Reykjavik, în Islanda. Cănd aud ce spune, medicii sunt cuprinși de groază, chiar insistă să anuleze întálnirea pentru o altă dată. ĩn zadar. Plin pánă-n gát de antibiotice, clănțănind din dinți din cauza puternicei senzații de frig, președintele Franței se urcă-n avion, cu direcția Reykjavik.
Din 30 mai pánă în data de 1 iunie, cát a durat întálnirea cu omologul american, toată lumea a stat cu ochii pe Pompidou. I-au fost observate și analizate cele lai mărunte gesturi. Unii au început să comenteze, alții, să se întrebe cát de sănătos mai este Pom-pidou. Abia mișándu-se, cu trăsăturile feței trase, cu trupul suspect de umflat, cu tenul devenit închis la culoare de parcă se bronzase, din cauza corti-coidelor pe care le înghițea în mari cantități, la recomandarea medicilor, cu mersul clătinat, Pompidou, în ciuda stării degradate a sănătății, reușește să-i țină piept lui Nixon, să nu cedeze în fața lui, ceea ce era o performanță, atát politică, cát și diplomatică. Atunci, la Reykjavik, Pompidou a demonstrar nu doar că este, în general, un continuator al politicii mentorului său, de Gaulle, dar a arătat tuturor că Franța nu trebuia subordonată intereselor nimănui, cu atát mai puțin Statelor Unite. De asemenea, le Reykjavik s-a văzut clar că dezacordurile dintre concepția franceză și cea americană, în ceea ce privește relațiile internaționale, continuă să subziste. ĩntorcándu-se la Washington, după încheierea discuțiilor, președintele american le va spune apropiațiilor săi: “ĩn tot cazul, dacă te iei după cum arată, Pompidou nu mai are mult de trăit”.
Cu toate acestea, Pompidou se va încăpățána să trăiască, dar, din cauza stării de sănătate, tot mai degradate, nu va mai putea nici să lucreze, nici să guverneze. Țara va fi guvernată de miniștri săi. Pompidou va fi șeful Statului, doar cu numele, nu și cu fapta. Nimeni nu se mai mira de situația în care se ajunsese. Cunoscándu-se evoluția răului de care suferea, toată lumea se întreba cunțm de mai găsea destulă forță pentru a nu se retrage de la conducerea Statului. Răspándit prin organismul său, cortizonul despre care se credea că va reduce macroglobu-linemia, în loc să-l ajute să se vindece, mai rău îi va distruge organismul.
Medicii însărcinați să oprească răspándirea infecțiilor ce invadaseră corpul președintelui Franței, îngroziții de ceea ce constatau, începuseră să-i administreze toate combinațiile posibile de antibiotice.
ĩn perioada 26 și 27 iunie, în timpul întálnirii cu Brejnev, la Rambouillet, trupul lui Pompidou cedează definitiv. Din acel moment și pánă în ultima zi a vieții sale, nimic nu va mai avea aspect de normalitate în existența lui Pompi-dou. Perioad3ele de odihnă vor fi tot mai dese. Acestea se vor desfășura la Carjac, la Fouesnant, la Brégançon, pentru a se reveni la Carjac. Odihna și tratamentul se vor dovedi inutile. Din ce în ce mai des, pentru Pompidou este imposibil să mai poată sta în picioare. Ajuns în situația de a nu mai putea să meargă pe propriile picioare, Pompi-dou renunță să mai participe la la ceremonii și gale. “Sunt luate prea în serios bolile președinților”, va spune el, con-tinuánd să spere că-și va reveni de pe urma bolii. Chiar dacă este de un optimism de invidiat, lista sa cu întálnirile politice devine tot mai redusă.
ĩncepánd cu 10 septembrie pánă în data de 17 septembrie, Pompidou va efectua o vizită oficială în China. A fost o deplasare pe care nu a putut s-o amáne, fiind programată de multă vreme. Știind care este adevărata sa stare de sănătate, chinezii au luat măsuri speciale. Practic, Pompidou nu s-a deplasat, prin China, ca orice om normal. Templele Cerului, Cetatea interzisă, împrejurimile grotelor budiste din Tatung, Pompidou le-a văzut fără să coboare din mașina ce i-a fost special pusă la dispoziție. Marele zid chinezesc nu a mai fost trecut pe lista deplasărilor oficiale. ĩntr-o țară unde salvarea aparențelor este un lucru capital, Pompidou reușește să facă față tuturor momentelor din timpul vizitei: bea porția sa de whisky, fumează țigara ce i se oferă. Chiar glumește cu persoanele din anturajul său: i se pare că Mao pare cam obosit. Cei care sunt permanent cu ochii pe el, care-i supraveghează cu mare atenție fiecare gest, sunt de părere că și el arată ca un om foarte obosit. Lui Raymond Tournoux, care-i pune întrebări, îi vorbește despre starea sa de sănătate, este ironic cu ceea ce el numește a fi cancerul său de zi cu zi. “Fiecare cu problemele sale, precizează Pompi-dou. Nixon se confruntă cu afacerea Watergate, iar eu cu moartea ce se apropie !”. După această afirmație începe să rádă, fără să realizeze că momentul decesului avea să vină mai repede decát se aștepta.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. În altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărļirea Europei, după înfrángerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
