Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Macroglobulinemia provoacă anemia, hemragii, mărește vâscozitatea sângelui, declanșează tulburări de viziune, la care se adaugă congestia cardiacă, dublată de insuficiență respiratorie, plus o scădere acută a auzului. De asemenea, declanșează umflarea ficatului, splinei și a ganglionilor limfatici. Macroglobulinemia este o afecțiune mortală a organismului ce evoluează lent.
Când au identificat originea stării critice a lui Georges Pompidou, medicii au rămas muți de uimire. Faptul că boala evolua lent, le-a oferit timp pentru a pregăti o strategie pentru intervenție. Medicii erau confruntați cu un caz de conștiință: să-i spună sau nu adevărul lui Pompidou? în principiu, pacienții suportă mai bine o durere diagnosticată decât o suferință despre care nu știe nimic. Pe de altă parte, numai rostirea cuvântului cancer – iar macroglobulinemia, precum boala lui Kahler, se aseamănă cu leucemia – sperie pe oricine și-l face pe bolnav să renunțe să mai lupte. în plus, cei ce dețin funcții de decizie nu sunt pacienți ușor de tratat. De regulă, când află de ce boală suferă, mai ales dacă este una gravă, încep să dea ordine. De multe ori, exigențele lor sunt total lipsite de rațiune. Majoritatea dintre ei încep să nege diagnosticul. Mai mult decât oamenii de rând, șefii de Stat suferă de narcisism, tendința cea mai primitivă și cel mai greu de ținut în frâu a omului, mai ales a celui ce deține puterea totală. Cei mai mulți șefi de Stat se consideră unici, inviolabili, importanți, nepieritori, având pretenția să fie ovaționați și iubiți de tot poporul. în consecință, cei trei medici au decis să-i spună președintelui Pompidou adevărul, dar pe etape. întâi, i-au spus că suferă de o seroasă boală a sângelui. în schimb, îi vor spune tot adevărul soției acestuia, doamna Claude Pompidou și lui Alain, fiul celor doi. Devenit între timp medic, Alain le va spune că nu înțelege ce rost are ca tatăl său să nu știe cu adevărat de ce boală suferă.
Oare chiar nu i s-a spus adevărul președintelui Pompidou? Redactarea testamentului său datează din luna august 1972. Din acel moment, comportamentul său s-a schimbat în totalitate. Se va observa la el faptul că nu mai era așa de hotărât ca pe vremuri să ducă lucrurile la bun sfârșit. Deciziile sale politici încep să fie tot mai marcate de indiferență, de contradicții. “Din cauza caracterului pe care-l are”, vor comenta adversarii săi politici. în realitate, nu era vorba de caracterul său, ci de boala care-l măcina. Dar acest lucru, încă nu fusese adus la cunoștința opiniei publice. în ciuda evoluției bolii, va ține cea de-a șaptea conferință de presă, la Élysée, va organiza, la Paris, întrunirea europeană, la nivel înalt, va pleca în turneu în Volta Superioar și în Togo, va inaugura autostrada Paris -Bruxelles împreună cu regele Baudoin. în ciuda tuturor acestor activități, începe să se vadă limpede că moralul lui Pom-pidou este în scădere.
Primul semn că lucrurile nu merg bine apare în data de 8 decembrie 1972. Pompidou va scurta durata participării sale la sărbătoarea pomului de Crăciun ce avea loc, în mod tradițional la Élysée. Le va explica copiilor, veniți cu această ocazie, că “este puțin răcit”. Douăzeci și șase de zile mai târziu, Pompidou îi va primi, stând în fotoliu, pe ziariștii veniți să-i adreseze tradiționalele urări de Anul Nou. Are și o explicație pentru ei: “gripa”. A doua zi, nu va mai putea respecta tradiția de a primi personalul de la Élysée pentru urările de rigoare. Aceiași explicație: “gripa”. Oare erau urmările bolii sau Pompidou începuse să sufere din cauza efectelor secundare ale tratamentului?
în prezent, experții în boala ce afecta starea de sănătate a președintelui Franței, ne pot explica cum poate fi abordată boala lui Waldenström. Acum, se aplică două metode.
Prima constă în depistarea unei posibile tumori ce a dat peste cap sistemul limforeticulociater. Această denumire științifică a sistemului în cauză desemnează vasele folosite de limfă și ansamblul ganglionilor limfatici. Depistarea se face cu radiografii succesive, după injectarea, în prealbil, a unei substanțe opace la razele X. Este o procedură lentă, de cele mai multe ori dureroasă. Din clipa în care tumoarea este depistată, aceasta este extirpată prin intervenție chirurgicală. Apoi, radioterapia și procedurile de chimioterapie completează tratamentul.
însă, când nu există tumoare, ceea ce este cazul de cele mai multe ori, boala lui Waldenström se tratează printr-o procedură ce recurge la chimioterapie. Pentru a reduce vâsco-zitatea sângelui și gradul de anemie, rezultate din cauza alterării puterii de sinteză a globulelor roșii, specialiștii recurg la plasmafereză. Astfel, se prelevează sânge de la bolnav. în continuare, sângele prelavat este centrifugat, separându-se plasma vâscoasă a celulelor sangvine. O dată încheiată această etapă, pacientului i se face transfuzie cu plasma normală, obținută în final. în medie, prin acest procedeu, timp de două luni, se extrage și se înlocuiește între zece și cincisprezece litri de sânge. în paralel cu aplicarea procedurii de înlocuire a sângelui, pacientului i se administrează medicamentele clasice anticancerigene, cito-staticile, care încetinesc și, în final, opresc înmulțirea celulelor cancerigene. Acest tratament se reia de fiecare dată când se constată că nivelul de macroglobuline în sânge este ridicat.
în anii 1950 a fost descoperit cortizonul pe care unii medici l-au considerat medicamentul cu ajutorul căruia poți vindeca majoritatea afecțiunilor. Jan Waldenström a testat unul din derivatele cortizonului, prednisonul. Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
