Ea se strădui să nu-i privească decât fața pentru că o dureau ochii din cauza luminii albe care-l îmbrăca și pe care se simțea totuși îndemnată să-și culce capul. Dar se sfii. Și atunci veni spre ea, lăsând în spate apa, făcut parcă din aceeași substanță aglomerată și grea, mirosind a floare, cu dealurile din jur. De-o parte și de alta a lui, cuprinzând-o ca într-o îmbrățișare, penele lungi de pe cer tremurau pe loc, înfiorate. Făcu din amândouă palmele un leagăn pentru capul ei…
Radu Petrescu – Matei Iliescu
Sunt anumite cărți de care rămâi neapărat legat pentru totdeauna, d
bar neobosit să te lasă pradă vederii în oricare timp mai departe, în oricare alcătuire și stare a vremii care urmează și care te duce continuu în strânsorile vieții, ale cititului, ale scrisului sau ale fiecărui gând creator care te însoțește. În continuare crește, se dezvoltă nesimțit și neauzit sentimentul de apropiere intensă de cel care a scris acele cuvinte, de cel care a reușit să le scoată din simțurile și din adâncimile lui pentru ca ele să reușească să ajungă la tine. Toate rămân așadar așezate pe tine, în tine și în fiecare încăpere disponibilă a ta pentru a primi, și pentru a crește toate aceste trăiri, fiecare dintre stările lor ce se pot amplifica în straturile și în fibrele cărnii simțitoare din corpul tău devenit spongios, corp desfăcut de acum special pentru a primi, pentru a găzdui și pentru a-și asuma în continuare aceste creșteri, acumulările și consecințele lor.
Aerul și cuvintele din Matei Iliescu, de Radu Petrescu nu mai pot fi găsite niciunde, nicăieri în spațiul în care ele au fost trăite și gândite de autor, cu toate incursiunile și încercările de reconstituire încercate de tine, de cititor. Toate traseele scrierii lor au fost refăcute cu insistență, cu meticulozitate, cu seriozitate și cu rigoare. Toate de dragul acelor trăiri din timpul lecturii, de dragul regăsirii fizice a senzorialității trăită citind, acumulată de fiecare por și de fiecare fibră disponibilizată de corpul devenit și transformat în corp cititor, în acumulator și păstrător al acestor necesare energii pentru ca funcțiile lui să poată să își continue drumurile, căutările și descoperirile mai departe, cât mai adânc și, bineînțeles cât mai înalt.
De neuitat fiecare cutremurare mutată în adieri suportabile, ne neîncăput în mintea uimită și scăpată definitiv în mirare, iar toate aceste senzații provocate de simpla lectură, de adicția neștiută și atât de dorită de aici mai departe. Nicio sincopă, nicio durere, niciun interval nevăzut și niciun cotlon neumblat în această perfectă alcătuire care este acest roman, această poveste ascunsă firesc în aerul de nimeni până al Radu Petrescu găsit și pus în atât de curate cuvinte. O permanentă și intensă curtare a autorului împrejurul timpului, în stările cuprinse în zile, în nopți și în fiecare dintre slăbiciunile lor așezate firesc în aceste urcări și coborâri permanente, neobosite, mereu și mereu luminate și luminoase.
Toate sunt rămășițe ce nu mai încap într-un corp consumat, sau în cel desăvârșit prin lectură, prin continuu adaos de cuvinte, propoziļii și fraze, de tot acest empatism niciodată cunoscut și simțit integral, niciodată pus în stări și cunoașteri completate de viață și de cunoștințele sau de asumările îngăduite de ea. Toate au fost adunate în acest buchet, în această (cu)prindere discretă în formatul acesta ce degajă arome puțin cunoscute, dar creatoare de acea dependență mereu căutată de simțuri, de corp și de fiecare mișcare a lui în acest nesfârșit și neconsumat peisaj.
Totul este un mereu răsucitor compromis între lume, cititor și cuvintele care-i aduc la un loc, împreună și care îi ține mai departe în acest perpetuum rotitor ce încurajează amețeala, amețirea de fapt, și păstrarea în chingile ei a privirii ce rămâne într-un REM covârșitor, într-o alunecare continuă între starea de vis și aceea de scris, în cea de citit și în cea de gândit, în aceste continui oboseli și păstrări ale lor pe întreaga partitură interpretată de viață, de cuvintele ei nespuse vreodată.
Rămășițele toate ale acestor senzații se transformă în acest polen lăsat să se așeze pe piele de această lungă și tăcută nemișcare, de aceste atașări încurajate de porii ei moi, primitori și dispuși să accepte această înflorire disponibilizată de simțurile necunoscute și noi. Apropieri negândite se fac acum cunoscute, se lasă înțepate de stări trăite când au loc acele atingeri propuse. În continuare lectura conduce și desăvârșește toate aceste intrări, toate rătăcirile necesare acestor cunoașteri și loviturile lor, lovituri ce pot muta durerile acestea mai departe în cuvinte, în acele cuvinte ce le pot face cunoscute, care le pot apropia și dispune în poveștile necesare și din ele crescute.
Lectura lasă acest polen pufos și cuminte în aerul și pe corpul cititor dispus să primească aromele și toate așezările lui, dispus să cunoască îngăduirea, alăturarea și toate aceste stări noi ale împreunării, ale neîm-potrivirii la ceea ce-i nou și ce mută în simțuri întreagă această simplă și curată noutate. Radu Petrescu a găsit și a reușit să mute în cuvinte toate aceste stări ale polenizării, toate aduse în corp de lectură, de aer și amplificate, și duse foarte departe aceste de neuitat și nemuritoare dependențe, de așezările și completările lor necesare. Gabriel Enache
