Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Dar, să vă prezentăm pe cei mai importanți din clanul Churchill. Mai întâi pe tată, Randolph, deputat de Wood-stock, ce se va căsători cu o americancă din Brooklyn, cartier din New York, împreună cu care va lansa o campanie nemiloasă împotriva lui William Gladstone, om de Stat, partizan al Coroanei. După ce l-a lichidat politic pe Gladstone, Randolph va fonda mișcarea politică conservatoare a toriilor,
devenind liderul lor în Camera comunelor. A fost un neobosit călător. Apoi, a urmat fiul, Winston, ajuns la putere la vârsta de șaizeci și șase de ani. Lui Winston îi plac furtunile, unde se simte în largul său. Asemenea tatălui, este un luptător îndârjit. Așchia nu sare departe de copac. A fost educat să fie dur la Harrow, un reputat colegiu de la periferia Londrei. Și-a continuat educația dură la Sandhurst, școală militară de prestigiu. După terminarea studiilor, a luptat în Cuba, subordonat lui Vale-riano Weyler, căpitan general spaniol. împreună cu Kitchener, a luat parte la expediția de la Khartoum. Ca mercenar, va lupta în Transvaal. Deputat conservator, apoi, din interes, liberar de Oldham, va zgudui din temelii Parlamentul cu scandalurile pe care le va provoca în calitate de subsecretar de Stat în cadrul Ministerului Coloniilor, apoi ca ministru la Comerț, Interne, Finanța, Război și Amiralitate. îi place la nebunie să fie mereu activ, să se știe de el, să nu-l dea nimeni uitării. înainte de a vorbi în public, își repetă discursurile în fața oglinzii. Acest fapt era așa de cunoscut de toată lumea, încât deja, încă din 1902, desenatorul E. T. Reed face un crochiu, reprezentându-l în această postură, pentru celebra revistă umoristică Punch.
în perioada când a debutat în politică, nu era considerat un politician de excepție. Era văzut mai mult ca un individ înclinat spre aventur-isme, puțin preocupat să gestioneze cum trebuie evenimentele politice, apărând astfel, în ochii celor mulți, ca un tip ce caută neapărat evenimentul care să-l scoată în evidență. De altfel, cu mâna lui a scris, la un moment dat, că este pasionat să devină celebru, pentru aceasta preferând să meargă, fără teamă, până în bătaia tunului. Fiind un singuratic, niciodată nu a ținut cont, cu mare plăcere, de disciplina de partid, ceea ce ar fi însemnat să respecte orbește ordinele venite din partea conducerii. Datorită firii pe care o avea, a criticat pe toată lumea, excepție de la regulă făcând membrii Coroanei regale. De fapt, a fost un mare admirator al regalității britanice. Uneori, a luptat cu prea multă patimă pentru cauze pierdute, cum a fost cea a regelui Edward al VlII-lea, care a preferat să abdice în 1936 pentru a se căsători cu Wallis Warfield, o americancă ce divorțase deja de două ori, devenind astfel simplu duce de Windsor. Noul rege, George al VI-lea, care nu-l prea simpatiza, a acceptat cu greu ca Wiston Churchill să fie în continuare, în 1941, prim-ministru. Dar, a închis ochii deoarece nu era vremea să se facă politică doar de dragul politicii. Acum, lumea se afla în plin război, iar Wiston Churchill era în elementul său. Știe să mobilizeze mulțimea, știe să vorbească pe înțelesul celor mulți, este capabil să înflăcăreze sufletele celor ce-l ascultă. Nu este el cel care a tras mereu semnale de alarmă în ceea ce-l privea pe Hitler ? El este cel ce a criticat aspru pe cei care, în 1940, au fost duși cu preșul de către Hitler: ”Cei ce au vrut pacea cu prețul dezonoarei, au avut parte de dezonoare, neobținând, în realitate, pacea.”
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
