În poezie timpul nu există, dar se găsește întotdeauna Timp, se face mereu loc pentru fiecare răsfrângere a lui în firea cuvintelor ce îi alcătuiesc și îi fac cunoscute definițiile, stările și tot ce îi mai poate împrejmui revărsările și ce îl mai poate face cunoscut și vizibil. Greu de urmărit toate desfășurările lui și greu de urmat, dar poeții își găsesc întotdeauna repere pentru a parcurge aceste itinerarii care le încurajează căutările și spunerea despre fiecare dintre pașii făcuţi printre ele, prin aceste adăugiri și risipiri mai departe și în continuare ale lor.
Cosmopoetica este o nouă adunare, o nouă aducere la un loc ai pașilor pe care George Coandă i-a făcut și îi face pentru a-și identifica așezările și mișcările prin pliurile timpului, prin timpuri și prin fiecare dintre alcătuirile cuprinse în vremurile ce le susțin și le lasă să stea în structurile lor, în corpurile lor alcătuite sau nu și în fiecare dintre staturile pe care atmosfera le recunoaște și și le poate atașa, pe care și le poate adăuga astfel de tot, definitiv chiar.
într-unele apăruseră câteva Simțiri incerte
(de Uimire sinceră) într-altele după scurt timp…
Timpul este definit aici ca fiind o parte a ființei poetului, ca o aripă ce își tot povestește mișcarea și fâlfâirea continuă, mișcarea ce care mișcă vânturile care mai departe înconjoară și zburătăcesc pământurile pe dea-
supra cărora se plimbă și își lasă, și își face astfel vizibile și cunoscute urmele. Totul este un zbor, o plutire, una de cunoaștere și de implicare a corpului în stările lui, în acele beatitudini pe care planarea în forme continue le poate da și le poate lăsa definitiv în alcătuirea corpului care le-a recunoscut și cu care s-a putut împreuna astfel definitiv.
masen/asen- lumina pusă-n ham (de bună voie și nesilită de nimeni)…
Cosmosul coboară, se mută aici, la îndemâna înțelegerii și devine parte a lumii în care trăim, pe care o vedem și o putem înțelege odată ce poezia ne-a pus în temă și în apropierea definiției lui, odată ce ne-a făcut cunoscute toate acele desfaceri care s-au putut muta și face apropiate în cuvinte, în fiecare dintre acele cuvinte care se pot așeza și rămâne împreună definitiv pe retina ce s-a deschis pentru a le observa și pentru a le simți eventualele mișcări ce le însoțesc și le desăvârșesc definirea și cunoașterea.
Și când Lumina aprinde Roua amintiți-vă…
George Coandă observă și spune, și mai departe transmite, decodează anumite stări pe care le recunoaște și le înțelege, iar în continuare nu ne rămâne decât să definitivăm această culegere de alăturări care ne pot așeza corect în aceste stări ale cunoașterii și ale tuturor trăirilor ei benefice. Lumea privește spre cer, iar cerul coboară în zgomotul lumii care îi înțelege alcătuirile, care îi poate spune culorile și care le poate muta în definitivele cuprinderi rezultate în urma acestei călătorii.
Căci Ei s-au iubit
până la capătul
unei lumini
uitată-n Univers
Mesajul poeziei din Cosmopoetica își caută anumite desăvârșiri, își face vizibile posibilitățile dispuse să se transforme în înțelegeri și în acceptări ale lor, în norme firești ale vieții și ale tuturor figurilor în care se pot așeza și recunoaște. Mesajul se mută mai departe într-un limbaj aparte, poetic și luminos, limbaj care își împărtășește astfel stările împrăștiind firesc brizele calde și calme pe care cuvintele lui le apropie, le aduc la îndemână și le fac cunoscute.
Și dragostea Lor străbătând lungile trasee galactice Și nu prea aveau vreme să Îmbătrânească…
Cosmopoetica este totodată o culegere de pași ai autorului, pași pe care îi face în căutarea luminii, a luminii care îi înlesnește vederea și înțelegerea de jos a lumii de sus, a călătoriilor pe care caută să le facă și care să îl ducă cât mai firesc în stările înălțării căutate și descoperite în poezie și cuvintele ei.
Gabriel Enache
