Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Adolf Hitler nu credea că Mussolini este sănătos tun, așa cum declarase acesta în public. Hitler era de părere că orice fel de handicap fizic putea diminua capacitatea lui Mussolini de a lua decizii corecte, în momente cruciale. în consecință, Hitler l-a însărcinat pe medicul său personal, doctorul Morell, să-l consulte pe Mussolini, dar demersul era foarte delicat. Morell trebuia să găsească o modalitate pentru a-i lua Ducelui probe de sânge și de lichid cefalo-rahidian, deoarece sifilisul începuse să se răspândească în creierul și măduva spinării. Cel mai ușor ar fi fost dacă liderul italian ar fi acceptat el pewr-sonal să i se ia probele de care era neapărat nevoie. Mussolini a refuzat, iar Morell, negăsind niciun mijloc adecvat de convingere, a renunțat.
Treptat, Hitler a renunțat la ideea de a ști care este adevărata stare de sănătate a lui Mussolini. La sfârșitul verii anului 1939, avea cu totul alte preocupări. Deși era conștient că va declanșa războiul total, Hitler a riscat totul pe o singură carte, invadând Polonia. Hitler știa că Polonia semnase un tratat de prietenie cu Franța și Anglia. Invadând Polonia, Hitler a obligat cele două mari puteri să intre în război împotriva Germaniei. Bazându-se doar pe analize de suprafață, Hitler a ignorat în totalitatea analiza psihologică a adversarilor săi din Anglia și Franța. El a luat în calcul doar mediocritatea politică a adversarilor săi. într-adevăr, Neville Chamberlain a rămas blocat de îndrăzneala lui Hitler, Edouard Daladier a fost așa de surprins încât nu a știut ce măsură să ia, iar Maurice Gamelin a fost total dat peste cap de tupeul liderului de la Berlin.
Ceea ce a urmat, în lunile următoare, a confirmat că Hitler își evaluase corect adversarii. Cu un an înainte, o gravă criză politică internațională se declanșase între Hitler și Aliați. în septembrie 1938, lui Hitler îi reușise Anschluss-ul cu Austria și cedarea de către Cehoslovacia a regiunii Sudeților ce fusese colonizată de către germani. Era un motiv clar de o posibilă declanșare a unui conflict internațional. în ciuda îndrăznelii de care dăduse dovadă, Hitler stătea ca pe ace. în orice moment, Franța și Anglia se putea mobiliza împotriva sa, să-l oblige să renunțe la invadarea Austriei și Sudeților. Dar, evenimentele ce au urmat au depășit cu mult așteptările lui Hitler. Reprezentanții politici ai Franței și Angliei au venit la Munchen să trateze cu el, dar nu de pe poziții de forță. Pur și simplu s-au ploconit în fața lui și a aliatului său, Mussolini. în numele păcii, francezii și englezii au făcut greșeala diplomatică și politică de a impune Cehoslovaciei să cedeze teritoriul cerut de Hitler. în afară de această decizie lamentabilă, care i-a dat și mai mult curaj lui Hitler, trebuie văzute care au fost circumstanțele ce au determinat întâlnirea dintre reprezentanții Aliaților și cei ai Germaniei și Italiei. Neville Chamberlain este cel care a inițiat rușinoasa întâlnire cu Hitler, fără să se consulte în prealabil cu cabinetul său, nici cu ministrul său de Externe, lordul Halifax, nici cu Parlamentul britanic. Prin sistemul particular de expediere de telegrame, Chamberlain a solicitat o întâlnire urgentă cu liderul german. într-o scrisoare adresată surorii sale, în data de 19 septembrie, el spunea: “Astfel, m-am grăbit să trimit repede telegrama fatală și abia a doua
zi dimineață am pus la curent cabinetul meu cu ceea ce am făcut.” Luând în considerație vârsta lui Chamberlain și dificultățile deplasării, Hitler va propune să vină el personal la Londra. Chamberlain va refuza, insistând să se deplaseze la Berlin. Gestul îl va explica surorii sale, în aceiași scrisoare: “L-am convins să renunțe la ideea de a veni la Londra. Nu numai că acest lucru mi-a displăcut, dar sosirea sa la noi ar fi diminuat foarte mult forța dramatică a gestului meu de a discuta cu el la Berlin.”
într-adevăr, Chamberlain dorea să dea o dimensiune dramatică deplasării pe care urmărea s-o facă pentru cauza păcii și a omenirii. Impulsivitatea senilă a lui Chamberlain a dat peste cap strategia diplomatică a Anglei, accentuând dezechilibrul forțelor de presiune în Europa. Spre deosebire de Chaberlain, prim-ministru al Angliei, Foreing Office și majoritatea deputaților britanici, ce susțineau atitudinea lui Wiston Churchill și Anthony Eden,doreau o acțiune militară promptă care să-l potolească pe Hitler. Mai târziu, Stalin ia confirmat lui Churchill că a așteptat în zadar ca guvernul britanic să-l determine pe Hiter să renunțe la planurile sale de invadare a Europei. Dacă Europa de Vest s-ar fi opus cu succes planurilor lui Hitlar, Uniunea Sovietică n-ar mai fi purtat niciodată tratative cu Reich-ul, în 1939. Dimpotrivă, U.R.S.S.-ul ar fi demarat tratativele doar cu Anglia. Stalin a explicat, în plus, că tratatul cu Reich-ul a fost necesar pentru apărarea frontierelor statului sovietic. Din păcate, “dacă“ nu a fost niciodată de folos pentru demararea tratativelor politice. Bufeurile de delir ale lui Chamberlain, sub aspect psihic deprimat cronic de zeci de ani, ajuns prizonierul fantasmelor sale, i-au dat cale liberă de acțiune lui Hitler, au grăbit declanșarea cataclismului mondial.
în plus, în septembrie 1939, când a fost declarat război Germaniei, tacticienii tuturor amatelor din lume se așteptau ca imediat armata franceză să treacă Rinul, să ocupe rapid Berlinul. Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
