Arhitectura propune întotdeauna în așezările și expunerile ei de cele mai multe ori moduri impunătoare, impresionante de a se lăsa văzută, de a-și aduce la vedere corpurile, corpuri ce cresc și dislocă mari suprafețe de aer pentru a-și asigura întreaga vizibilitate, pentru a lăsa vederile să îi prindă toate cuprinderile. Pentru a ajunge la detalii trebuie să își facă timp un ochi educat și format, un spirit oarecum artistic, dar și tehnic, și o alcătuire de firi care poate să le cuprindă pe toate în înțelegerile lor. De aceea este greu să desfaci, să desprinzi un detaliu dintr-un corp mare al unei clădiri și să îi poți exprima și arăta forța, unicitatea și mai departe, ca extincție necesară, frumusețea.
case, turnuri și biserici este o asemenea incursiune, o încercare de punere, sau de repunere în valoare a detaliului arhitecturii, detaliu care de obicei se pierde în marea întregului, al acelor părți care pentru un privitor obișnuit nu sunt chiar la îndemână, care sunt mai greu de detașat din corpul unei clădiri și arătat astfel. Ne sunt expuse în această formă de discurs imagistic acele fragmente care, dacă sunt luate separat pot și reușesc să spună și mai departe să propună atașarea de fragment a întregului din care a fost scos, din care a fost luat și arătat. Este o încercare de atașare inversă a întregului de fragment, a părții căreia îi lipsește acea bucată ce s-a desprins din ea și care astfel îşi ține și îşi construiește singură mai departe imaginea și completările toate care o pot însoți mai departe.
Emil Stănescu recidivează și ne propune în continuare în aceste imagini un alt fel de a se apropia al arhitecturii de privitorul ei, ne propune aceste așezări de detalii arhitecturale pe planșe de dimensiuni mari, dimensiuni care fac imaginile să fie aproape și accesibile, și completate de legende detaliate, explicate și explicite totodată care propun un fel de poveste, o narațiune care se și își susține tot timpul în corpul ei fiecare porțiune căreia i se poate atașa un discurs, unul completat firesc de posibilitățile și disponibilitățile amplificărilor care le vor asigura creșterile continue, și în continuare revărsările ulterioare în acele priviri care ajung să perceapă și să își asume acest diversificat, complex și acaparator contact.
Aceată expunere, acest mod ingenios de a apropia ceva ce pare de obicei rece și distant, această explicare caldă de detalii, de fragmente ne poate ajuta să înțelegem firesc întregul din care au fost desfăcute, din care și-au luat vigoarea pentru a se lăsa arătate în aceste forme oarecum simplificate pentru ușurarea înțelegerii profane, forme simplificate dar nu simple, iar mai departe fiecare dintre aceste detalii își corectează și își ajustează așezările pentru a putea fi din nou recunoscute de întregul din care s-au desprins mai înainte.
case, turnuri și biserici este acel fel de expunere prin care arhitectul și scriitorul Emil Stănescu ne ajută să înțelegem orașul, țesătura lui, este modul prin care ne arată micile riduri, cearcăne sau semne din naștere ale clădirilor, semne care ni le apropie și care astfel ni le fac cumva comune, atrăgătoare, calde. Astfel vedem altfel orașul, clădiri reprezentative ale lui, dar și disponibilitățile lor de a rămâne mai departe cunoscute prin poveștile și toate așezările lor în țesătura urbană, în locul unde cei ce le-au gândit, proiectat și construit au putut să le așeze și să le integreze. Imaginile se țin și se susțin una pe alta, și își conțin și își arată discursul și separat, dar și împreună, iar toate acestea construiesc și impun o poveste fără sfârșit, una (s)pusă și (de)scrisă într-o broderie desăvârșită firesc de privirile ce le vor însoți și îmbogăți astfel cu o binemeritată și necesară reîntregire și reînțelegere a tuturor rosturilor lor.
Gabriel Enache
