Pierre Accoce
și dr. Pierre Rentchnick
Neîncrederea, pe care o avea Hitler față de medicina clasică și tradițională, l-a făcut să se înconjoare de vraci, până la urmă netol-erándu-l în preajma sa decât pe doctorul Theodor Morell, un individ oarecum farsor, care l-a îndopat cu bacterii intestinale și la obligat să treacă pe regim vegetarian, pentru a combate ceea ce el numea “o lipsă naturală a florei bacteriene”. Diagnosticul doctorului Morell s-a dovedit până la urmă a fi cea mai grosolană cacealma medicală.
Doar antibioticele cu un mare spectru de acțiune, descoperite abia în 1948, puteau, pe moment, să provoace suplinirea florei bacteriene. Această teamă de medici și de tratamentele prescrise de ei s-a reflectat, mai ales la Hitler, prin luarea deciziei, surprinzătoare și lipsită de rațiune, de a interzice armatei germane de a se vaccina împotriva tetanosului, ceea ce a dus la un număr extraordinar de decese în rândul soldaților, provocat de această boală care, în alte părți ale lumii, fusese eradicată. Din cauza crizelor de isterie ale lui Hitler, prin contaminare directă, al III-lea Reich ajunsese și el să fie isteric în totalitate, majoritatea populației comportându-se de parcă era posedată. In această situație generalizată, de hipnoză colectivă, provocată de personalitatea malifică a lui Hitler, poporul german, cu unele foarte rare excepții, era gata să mășăluiască pe drumurile Europei, scandând megalomania națională.
Aceste aspecte, referitoare la Hitler, erau ignorate, în 1939, de către Chamberlain, Gamelin și Daladier. Aceste semne, inclusiv cele la nivel politic, ce le erau la îndemână, ar fi trebuit să-i alarmeze. Devenit fürer, Hitler și-a promagat în liniște toate loviturile pe care le-a dat fără să clipească. A urmat anul și surpriza. Interesant este faptul că toate aceste lovituri au fost date, în prima lor fază, numai sâmbătă, deoarece Hitler știa că, la sfârșit de săptămână, guvernele de la Londra și Paris, plecau în weekend pentru a se destinde, nemairămânând nimeni prin birouri. Din 1935, Hitler va reintroduce serviciul militar obligatoriu, pe tot teritoriul Germaniei, ceea ce a fost primul asalt al noului Reich dat la adresa tratatului de la Versailles, prin care se pusese capăt Primului Război Mondial. Continuând să sfideze prevederile tratatului, în 1936, va ocupa Rhenania. In 1937, va pune bazele axei Roma-Berlin, în 1938, va anexa Austria și Sudeții. Apoi, va extinde suprafața protectoratului instituit de el, anexând Boemia, Moravia și Slovacia, va anexa Memel, iar în 1939 va încheia un pact de neagresiune cu Stalin, ceea ce îi va permite să anexeze, fără probleme, Dantzingul la teritoriul Reichului. Astfel, germanii, împreună cu Hitler, fuseseră cuprinși de frenezia anexărilor. De fiecare dată – doar câțiva politicieni englezi, în frunte cu Wiston Churchill, au înțeles rapid despre ce este vorba – ar fi fost de ajuns de o simplă acțiune diplomatică, însoțită de manifestarea forței, pentru a opri acțiunile naziștilor, deoarece aceștia din urmă nu aveau dotarea mil-
itară necesară pentru a contacara avertismentele Angliei și Franței. Dar, orbiți de succesul reputat la sfârșitul Primului Război Mondial, Aliații au renunțat la folosirea forței înarmater. In plus, Aliații au refuzat să recunoască oficial latura patologică a buliniei hitleriste.
Stând în umbra ce devenea tot mai mare a lui Hitler, Benito Mussolini ce a instaurat regimul totalitar, în Italia, mult mai repede decât confratele său, în 1919, prospera pe toate planurile. Din 1922, Mussolini era pe cai mari. Având, în 1939, cincizeci și șase de ani, Mussolini era la apogeul puterii sale politice. începuse să organizeze manifestații publice ce deveniseră adevărate expresii ale isteriei exhibiționiste. Mus-solini era un cezar de carnaval ce dirija din balcon marele teatru al demagogiei sale, ce se desfășura în piața Veneția, din Roma. A pozat pentru posteritate în uniformă de caporal de miliție, cu craniul ras, cu bărbia împinsă sfidător, roatogolind niște ochi bulbucați ce vroiau să exprime furia naționalistă, având atitudini provocatoare. Mussolini ajunsese să fie expresia setei de acțiune, a gustului pentru violență și a ambiției de a parveni. Pentru a impresiona și câștiga definitiv italienii de partea sa, Mussolini pilota mașini de cursă, avioane, treiera grâul, cu torsul gol, împreună cu țăranii, participa la crosuri la care îi obliga chiar și pe miniștri săi să participe. Dar, toate aceste acțiuni publice ascundeau panica pe care izolarea i-o provocau lui Mussolini. Dacă nu era înconjurat de prieteni, foarte repede Mussolini cădea în stări profunde de depresie.
Avea momente când credea că nu va fi niciodată în stare să-i hipnotizeze pe italieni, așa cum reușise Hitler cu germanii. Mussolini era un excelent polemist, folosind un limbaj colorat. De asemenea, a fost un orator de excepție ce recurgea la imagini pitorești ce amuzau masele de oameni, adunate de fasciștii săi, pentru a-l asculta. Totuși, Italia a fost încăpățânată, făcând tot ce știa ea mai bine, care nu s-a supus în totalitate celor care vroiau să dea tonul muzicii, în ciuda discursurilor și circului ce-i fuseseră oferite.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
