Primăria Dobra – al doilea contract de finanțare prin Programul Județean de Dezvoltare Locală

Date:

Comuna Dobra se numără printre puținele unități administrativ-teritoriale care beneficiază deja de două contracte de finanțare prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, inițiat de președintele Corneliu Ștefan. Și aici este meritul tânărului primar Daniel Nica, inițiatorul proiectelor. Dacă într-o primă etapă a semnat contractul de asociere pentru dalarea șanțurilor, de această dată a obținut finanțare pentru construirea unei baze sportive în satul de centru.
„Am semnat un nou contract de asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița pentru realizarea unei noi investiții în comuna Dobra! Este vorba despre construirea unei baze sportive în localitatea Dobra. Proiectul „Construire bază sportivă tip – varianta B în satul Dobra, comuna Dobra, județul Dâmbovița” se va derula prin Programul Județean de Dezvoltare Locală.
Valoarea totală investiției este de 365.754,66 lei, din care contribuție Consiliul Local Dobra 207.299,53 lei (56,58%) și cofinanțare Consiliul Județean 158.455,13 lei (43,32%).
Va fi o bază sportivă modernă, care se va construi în curtea școlii din Dobra. Mulțumesc și pe această cale domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru sprijinul pe care îl acordă de fiecare dată comunei noastre!”, a precizat primarul Daniel Nica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...