Un pământ nou, un teritoriu proaspăt descoperit, neştiut şi necunoscut până acum, şi o lume cu care nu a mai intrat nimeni în contact, în vreun fel de legătură. Acestea sunt teritoriile pe care poezia îşi propune să le afle şi pe care, mai departe, le face cunoscute şi le spune, le aşază în cuvinte care le redau exact dimensiunile şi formele în care sunt aşezate suprafeţele lor bune de aflat şi de văzut. Numele lor este dat de autorii ei, de poeţi, de cei care ştiu cum se pot desfăşura şi cunoaşte metodele de orientare în aceste teritorii, în formele lor de relief şi în toate structurile lor, de cei care pot să se salveze mergând până la capăt, traversându-le şi ducându-şi până la sfârşit misiunile de găsire a reperelor pe care le pot folosi pentru această toată, pentru această întreagă operaţiune de desluşire, de limpezire a lor şi ale lumilor pe care le traversează alături şi împreună cu cuvintele pe care le găsesc, şi pe care le folosesc pentru ca toate acestea să îi scoată la limanul salvator şi eliberator.
Mircea Dinu reuşeşte să îşi găsească şi să îşi însuşească un asemenea traseu pe teritoriul găsit şi gata de cunoscut, de explorat, de asumat şi de descoperit în intimitatea şi în integralitatea lui. Şi-a pus totul la îndemână, şi-a aşezat cuvintele în acele transe care le pot face din neinteligibile înţelese şi mai departe le-a condus spre cunoaşterea şi spre influenţarea cititorilorlui.
Se poate spune că şi în Mildendo viaţa mergea înainte.
Asta e de fapt, categorial vorbind, Minunea şi Stupizenia, că Indiferent ce, indiferent cum, oricum
merge înainte, se târăşte, se screme, dar nu se opreşte…
Mildendo este cronica unei lumi noi, a uneia abia întrupate, una făcută integral din cuvinte, din cele mai alese şi mai rafinate cuvinte care pot să aşeze o lume în înţelesurile şi în sensurile lor. Aici, într-un singur loc şi la îndemână sunt raiul, dar şi iadul, ambele îl locuiesc şi îl desăvârşesc împreună cu împărţirile şi cu despărţirile lor, cu toate locurile vizibile şi invizibile care propun o cunoaştere în profunzimile ei a acestei semisălbatice, dar strălucitoare lumi, a acestei lumi care este prinsă în chihlimbarul care o păstrează integral şi completă până la întreaga asumare şi cunoaştere a ei.
Mircea Dinu reuşeşte în Mildendo să construiască, să adune şi să combine tipuri şi tipologii care pot locui şi desăvârşi această construcţie de cuvinte a poetului, care îi pot asigura şi aşeza un fel de independenţă dată de asumarea acestor creativităţi vizibile şi extinse. Culorile se îmbină şi se combină ingenios pentru ca Facerea acestei lumi să fie cât se poate de desăvârşită, cât se poate de locuibilă şi vizibilă. Toate sunt adunate şi puse la un loc de autorul acestei lucrări în forme diverse şi încăpătoare pentru a-i face cât mai vizibilă lucrarea şi urmele ei mărturisitoare.
Culoarea este a suprafeţei lucrului sau a lucrului însuşi?
Culoarea o are lucrul văzut sau este pusă pe el de ochiul care o vede? Ce este incolorul?
De ce lumina are în ea toate culorile? Şi dacă le are, atunci ce culoare are lumina?
Mircea Dinu a scris şi propune cunoaşterea prin scrisul lui a acestui nou teritoriu, a acestei noi lumi care este Mildendo-ul asumat pentru a fi desăvârşit, populat şi făcut cunoscut prin cuvintele pe care poezia le poate încărca în acest spaţiu vast. Aici, în cuvintele acestei cărţi, se pot vedea cu uşurinţă eforturile pe care autorul le-a depus pentru ca urcarea acestui munte, pentru ca urcuşul lui să îşi facă vizibile toate aceste eforturi şi asumări ale lor. Urcarea presupune efort, impune un tempo ce nu include opriri, dar şi face vizibile integral reuşitele acestora aşezate în cuvintele care le compun şi le dispun unicitatea şi frumuseţea.
Gabriel Enache
