
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au continuat acţiunile, în sistem integrat, sub autoritatea Instituţiei Prefectului Judeţului Dâmboviţa, alături de jandarmi, poliţişti locali, pompieri şi reprezentanţi de la Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa, pentru a verifica respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii COVID-19.
Au fost organizate 32 de acţiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 1.494 de persoane. Au fost controlate 99 de societăţi comerciale/ persoane fizice autorizate, 68 de terase, restaurante, fastfood-uri, hoteluri şi 165 de mijloace de transport. Echipele de control au depistat şi sancţionat 100 de persoane care nu au respectat prevederile impuse prin Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Scopul acţiunilor desfăşurate este acela de a-i determina pe toţi cetăţenii să conştientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19.
Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conştientizăm că acţiunile noastre îi pot afecta pe ceilalţi şi să respectăm deciziile autorităţilor.
De asemenea, reamintim cetăţenilor faptul ca este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise/deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente).
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe raza localităţii Gheboaia, se desfăşoară un eveniment privat. Au fost identificate 14 persoane, în incinta unei societăţi comerciale, care participau la o petrecere. Organizatorul evenimentului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar celelalte persoane cu amendă, în cuantum de 2.500 de lei, fiecare.