
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în menţinerea ordinii şi siguranţei publice, au desfăşurat activităţi în zonele unde se formează aglomerări de persoane, în centrele comerciale, pieţe, dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru a verifica modul în care se respectă restricţiile impuse şi măsurile de protecţie sanitară, conform prevederilor Legii nr. 55/2020.
Astfel, forţele de ordine au legitimat peste 1.800 de persoane şi au controlat 124 de societăţi comerciale/persoane fizice autorizate.
De asemenea, a fost verificat şi modul în care se realizează transportul public în comun, poliţiştii controlând peste 60 de astfel de mijloace de transport.
Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, echipele de control au aplicat 184 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 7.000 de lei.
Forţele de ordine vor fi acţiona în continuare pentru siguranţa şi sănătatea cetăţenilor.
Vă recomandăm să manifes taţi un comportament responsabil, respectaţi distanţarea fizică şi purtaţi masca de protecţie!
De asemenea, vă reamintim de TEL VERDE – 0800800165, număr la care puteţi sesiza nereguli privind nerespectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.