
1 octombrie, oficial a început anul universitar. Universitatea „Valahia” din Târgovişte nu a organizat festivităţi pentru deschiderea anului universitar şi asta datorită faptului că trebuie să se respecte cu stricteze normele şi regulile impuse pentru prevenirea răspândirii COVID-
19.
Deputatul PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, ales pe 27 septembrie preşedinte al Consiliului Judeţean, a transmis un mesaj studenţilor şi cadrelor universitare:
„Anul Universitar începe altfel decât eram obişnuiţi. Condiţiile generate de această pandemie ne obligă să nu ne bucurăm aşa cum trebuie de începerea anului academic la Universitatea Valahia din Târgovişte.
Chiar şi în aceste condiţii, le urez cadrelor didactice şi personalului auxiliar, studenţilor, mas-teranzilor şi doctoranzilor un an universitar uşor şi cât mai multe realizări.
Universitatea Valahia din Târgovişte va avea în Consiliul Judeţean Dâmboviţa un partener de încredere pe care se poate baza în toate planurile de viitor ale mediului academic târgoviştean” acesta este mesajul deputatului PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, ales pe 27 septembrie preşedinte al Consiliului Judeţean.


