Controale de amploare, pe drumurile din Dâmbovița 

Date:

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat 5 acțiuni în sistem integrat, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, combaterea infracționalității și asigurarea unui climat de ordine publică.

Astfel, în cadrul celor 16 filtre instituite în zonele de interes, au fost controlate peste 250 de vehicule, legitimate 376 de persoane și testați peste 100 de conducători auto pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 192 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 59.460 de lei, dintre care 166 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice și 25 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Totodată, în urma controalelor din trafic, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut 20 de permise de conducere, dintre care 9 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar alte 2 pentru consumul de alcool și au retras 6 certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

BABEL- ediția 2025 transformă Târgoviștea într-o uriașă scenă de teatru!

Între 7-15 iunie, Festivalul Artelor Spectacolului- BABEL- transformă Târgoviștea...

Universitatea „Valahia” din Târgoviște continuă caravana „Valahia on Tour” 

Universitatea „Valahia” din Târgoviște își continuă demersurile de promovare...

Peste 63 de milioane de euro pentru integrarea profesională a generației viitoare

Partidul Social Democrat continuă să demonstreze că are o...

Corneliu Ștefan, ales în echipa națională de negociere a PSD pentru formarea noului Guvern

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița și liderul PSD Dâmbovița, Corneliu...