După ce s-au aliat cu UNPR şi PC, social-democraţii exclud orice posibilitate de colaborare politică cu PNL la ale-ger-ile pentru Parlamentul European, însă nici nu îşi doresc o luptă dură în campanie între PSD şi PNL. Aşa că iau în calcul încheierea unui pact de neagresiune care să funcţioneze în campania pentru europarlamentare. Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, este de părere că în momentul de faţă nu mai există posibilitatea unei alianţe cu PNL pentru alegerile europarlamentare, indiferent de ceea ce îşi doresc liberalii: „Este important că PSD are doi aliaţi şi oamenii politici serioşi gândesc totdeauna şi în perspectivă. Iar interesul nostru este ca PSD să aibă aliaţi şi să nu rămână un partid izolat pe scena politică, aşa cum s-a întâmplat cu PDL după mandatul 2008-2012… Sunt câţiva pe la PNL care ar dori liste comune. Unul este domnul Volintiru, care şi-a dat seama că e greu să facă partid. Dar este exclusă varianta unei alianţe cu PNL, noi ne-am stabilit deja candidaţii, lucrurile sunt lămurite cu aliaţii, deci varianta unor liste comune cu Partidul Naţional Liberal este exclusă. Varianta pe care mergem este aceea a unui pact de neagresiune, pentru că până la urmă avem obiective comune legate de prestaţia noastră în Europa, iar la nivel european Grupul Socialist a făcut totdeauna o alianţă cu Grupul Democrat Liberal, cu familia din care face parte PNL. Eu sper să avem o conduită corectă unii faţă de alţii în campania electorală, pentru că tindem să obţinem un rezultat care să revalideze indirect alianţa în ochii cetăţenilor din România şi în acelaşi timp să ducă o delegaţie solidă pentru o posibilă alianţă la nivel de Parlament European”, a declarat Adrian Ţuţuianu. PSD şi PNL ar trebui să încheie un pact de neagresiune în vederea campaniei electorale pentru alegerile europene. Iată ce declară la europarlamentarul Corina Creţu, cap de listă la Partidul Social Democrat. Ea precizează că ar fi „atipic” ca cele două formaţiuni să candideze împreună, sub sigla USL. Corina Creţu spune că PSD şi PNL vor merge separat la alegerile europene din luna mai: „Nu cred că se mai poate schimba situaţia. Ar fi o situaţie atipică să candidăm împreună, practic facem parte din familii politice diferite. Sigur că important este să mergem împreună în aceste alegeri, să avem un acord de neagresiune şi să ne dăm seama că duşmanul nostru comun în aceste alegeri este PDL-ul, vor fi cei de la Mişcarea Populară, adică cei care vor fi şi au fost susţinuţi de domnul Traian Băsescu”. Eurodeputatul crede că PSD şi PNL nu au motive să se atace reciproc în campania pentru Parlamentul European: „Speranţa noastră este să mergem împreună pentru un proiect european şi nu unii împotriva altora. Ne putem face foarte bine campanie promovân-du-ne proiectele şi viziunile noastre despre ceea ce înseamnă Europa, despre ceea ce se întâmplă în ţară, fără să ne atacăm. Aceasta este chiar speranţa mea sinceră, că nu avem de ce să ne atacăm. Noi şi în Parlamentul European colaborăm cu cei de la PNL şi ne-am situat de foarte multe ori pe poziţii comune, deci nu văd… sigur, poate la nivel local, în unele judeţe, dar speranţa noastră este să nu existe asemenea tensiuni între noi, pentru că nu ne folosesc. Adică avem de câştigat mergând împreună”.
La Europarlamentare, pact de neagresiune PSD-PNL
Date:


